Meci incendiar în Liga Campionilor. După o pauză de 6 ani, Chelsea se va duela cu Barcelona
Embed:
Una dintre cele mai mari rivalităţi din Liga Campionilor revine după o pauză de 6 ani. Chelsea şi Barcelona nu s-au mai întâlnit din 2012, atunci când echipa londoneză i-a eliminat pe catalanii în semifinale, iar în total cele două cluburi s-au confruntat de 12 ori în 18 ani.
Acum cele două sunt adversare în optimi, iar prima manşă va avea loc la Londra. Partida va fi urmărită cu sufletul la gură şi de frații gemeni de la Petrocub Hîncești, Valeriu și Andrei Macrițchi. Va fi un meci pe muchie de cuţit spun ei, în special pentru că Valeriu o susţine pe Barca, iar Andrei pe Chelsea.
"Eu cred că în etapa următoare va trece Barcelona, dar Barcelonei îi va fi foarte greu. Chelsea în ultimul timp nu prea arată rezultate bune, însă au câștigat în cupă și campionat cu scor mare", a spus fundașul FC Petrocub Hîncești, Valeriu Macriţchi.
"Îmi place Antonio Conte cum îi motivează pe jucători, strigă la ei, mereu sunt în tonus și ei vor fi foarte motivați să ajungă mai departe", a spus a spus mijlocaşul FC Petrocub Hîncești, Andrei Macriţchi.
Miercuri, însă, fraţii Macriţchii o vor susţine pe Manchester United în meciul din deplasare cu Sevilla, pentru că ambii simpatizează echipa antrenată de Jose Mourinho.
"Manchester United a avut noroc că a picat cu Sevilla. Sevilla nu este într-o formă bună acum, în ultimele meciuri nu câștigă. Cred că United va trece, nu cu ușurință, dar la o diferență de 2-3 goluri",a spus fundașul FC Petrocub Hîncești, Valeriu Macriţchi.
Atât partida de astăzi dintre Chelsea şi Barcelona, cât şi cea de mâine dintre Sevilla şi Manchester United, vor începe la 21 şi 45 de minute şi vor fi televizate în transmisiune directă de CANAL 3.

- Surpriză de proporții în prima etapă a fazei grupelor Ligii Campionilor
- Cristiano Ronaldo, primul fotbalist din lume care a înscris 100 de goluri în Liga Campionilor pentru un singur club
- Fotbaliştii echipei Chelsea, Cesc Fabregas şi Pedro Rodriguez, vor să savureze un ceai londonez cu foştii lor colegi de la FC Barcelona