INCREDIBIL! Aproape 450 de migranţi, salvaţi în două operaţiuni în largul coastelor Libiei
FOTO: PUBLIKA.MD
Aproape 450 de migranţi au fost salvaţi luni de Garda de Coastă libiană în două operaţiuni distincte în largul coastelor de vest ale Libiei, a anunţat marţi Marina libiană, relatează agerpres.ro.
După ce au fost alertate, patrulele Gărzii de Coastă, sprijinite de o navă de pescuit, au salvat "324 migranţi ilegali, între care 35 de femei şi 16 copii", potrivit unui comunicat al Marinei libiene.
"Ei se aflau la bordul a două bărci gonflabile ale căror motoare s-au stricat", se precizează în comunicat. Printre aceştia se numără cetăţeni din Ciad, Nigeria, Mali, Libia şi Coasta de Fildeş.
Operaţiunea de salvare a avut loc la circa 13 kilometri nord de Zuwarah, un oraş de coastă situat în apropierea graniţei cu Tunisia şi la 100 de kilometri vest de capitala Tripoli.
Într-o altă operaţiune, 117 migranţi, între care cinci femei şi doi copii, au fost salvaţi în largul oraşului Zawiya (45 km vest de Tripoli) şi au fost aduşi în capitală, a declarat medicul Abdelaziz al-Misrati, membru al organizaţiei umanitare International Medical Corps (IMC).

- OPERAŢIUNE DE AMPLOARE! Trei bărbaţi suspectaţi că au transportat ilegal migranţi în Germania pe ruta balcanică, arestaţi
- Guvernul a aprobat o nouă Listă a ocupațiilor prioritare nesuplinite de către cetățenii Republicii Moldova
- Trei bărbaţi suspectaţi că ţineau în sclavie în jur de 200 de muncitori est-europeni, printre care şi cetăţeni români, ARESTAŢI