Lumină europeană la Călăraşi. Oraşul va fi primul din Moldova care va avea sistem de iluminare controlat online
Embed:
Oraşul Călăraşi va fi primul din Republica Moldova care va avea sistem de iluminare controlat online. Pe 23 de străzi, cu o lungime totală de peste 21 de kilometri, vor fi instalate becuri led, iar firele electrice vor trece pe sub pământ. Potrivit autorităţilor, liniile electrice din prezent au o vechime de peste de 60 de ani, iar din această cauză, se defectează foarte des, iar localitatea rămâne în beznă.
"În ultimii ani am avut multe plângeri, multe solicitări ca să fie iluminate străzile. Vor fi mai puţine infracţiuni, mai comod pentru şoferi, copii, oameni în vârstă", a menţionat Nicolae melnic, primarul oraşului Călăraşi.
Lucrările vor începe din august, iar datorită becurilor led, oraşul va economisi anual până la 64 de mii de euro.
"Urmează ca să avem un manager de eficienţă energetică care va gestiona sistemul în mod electronic privind conectarea şi deconectarea sistemului de iluminat", a declarat Cristina Smolenschi, coordonator de proiect.
Proiectul prevede şi iluminarea a două monumente de arhitectură, inclusiv Muzeul de Istorie şi Etnografie din oraş.
"Sperăm să fim cu lumini noi, cu o coloristică nouă, frumoasă care să ne scotă în evidenţă muzeul. Ne propunem cu acest iluminat să avem cât mai mulţi vizitatori", a subliniat mariana Iurcu, muzeograf.
Costul total al lucrărilor depăşeşte 680 de mii de euro, din care 550 de mii sunt oferite de Uniunea Europeană.
"A fost un concurs, iar oraşul Călăraşi a ieşit învingător. Datorită susținerii oferite, avem capacitatea să organizăm mai bine iluminarea stradală", a spus Alexandre Darras, manager proiecte, Delegaţia UE.
"Este bună ideea", a afirmat o localnică.
"Este încurajabil, cel puţin, asta bucură", a spus o altă localnică.
Proiectul va fi implementat până în anul 2021.

- Andrian Candu: Ucraina, Moldova şi Georgia trebuie să elaboreze un plan comun pentru a zădărnici acţiunile Moscovei
- Ministerul Economiei și Infrastructurii optează pentru consolidarea dialogului cu Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova
- SUA susţine Moldova privind asocierea la UE şi cere Rusiei să-şi retragă trupele care staţionează ilegal pe teritoriul ţării noastre