Clubul chinez Dalian Yifang a transferat doi jucători de la Atletico Madrid
Clubul chinez Dalian Yifang a transferat doi jucători de la Atletico Madrid. Echipa din capitala Spaniei i-a cedat pe mijlocașul argentinian Nicolas Gaitan și pe belgianul Yannick Carrasco contra sumei de 50 de milioane de euro.
Cei doi fotbaliști și-au luat rămas bun de la foștii coechipieri și urmează să ajungă în câteva zile în China. Nicolas Gaitan a marcat 4 goluri în 42 de prezenţe pentru Atletico
De cealaltă parte, belgianul Yannick Carrasco nu a fost mulțumit de statutul său la echipa lui Simeone și a decis să dea curs ofertei echipei chineze. Fotbalistul de 24 de ani a înscris 23 de goluri în cele 124 de meciuri jucate în tricoul madrilenilor.
Atletico se află pe locul doi în clasamentul din La Liga și este cu 7 puncte în urma primei clasate, Barcelona.