Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a avut o întrevedere bilaterală cu omologul său român, Dănuț Andrușcă
Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a avut astăzi o întrevedere bilaterală cu ministrul Economiei din România, Dănuț Andrușcă. Printre subiectele abordate de oficiali au fost asigurarea securității energetice a Republicii Moldova, interconectarea țării noastre la piața energetică europeană, atragerea investitorilor români, precum și impulsionarea relațiilor bilaterale comercial-economice.
Totodată, a fost reiterat faptul că România rămâne principalul partener comercial al Republicii Moldova.
În cadrul întrevederii, miniștrii Chiril Gaburici și Dănuț Andrușcă au discutat și despre deschiderea reprezentanței companiei românești de transport a gazelor naturale "Transgaz", la Chișinău. Ministrul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova a transmis felicitări companiei românești "Transgaz", care împreună cu întreprinderea moldovenească SRL "Eurotransgaz" a câștigat concursul investițional de privatizare a întreprinderii de stat "Vestmoldtransgaz".
Chiril Gaburici a înmânat câștigătorului o scrisoare de înștiințare privind procedura de încheiere a contractului. "Apreciem venirea "Transgaz" în Republica Moldova, pentru că astfel vom reuși să diversificăm sursele de import a gazelor naturale, să asigurăm securitatea energetică a țării noastre", a menționat ministrul Economiei și Infrastructurii.
La rândul său, ministrul român al Economiei, Dănuț Andrușcă, a dat asigurări că țara sa va continua să acorde Republicii Moldova asistență și sprijin în realizarea proiectelor investiționale privind interconexiunile la sistemul energetic al României nu doar pe dimensiunea gazelor naturale, dar și pe cea a energiei electrice.
Anul trecut volumul comerțului dintre Republica Moldova și România a depășit 1,3 miliarde de dolari. Totodată, cele mai multe întreprinderi străine care activează în țara noastră au capital românesc.
- Chiril Gaburici: Ministerul Economiei și Infrastructurii rămâne în continuare un partener de încredere al mediului de afaceri
- Ministrul Tudor Ulianovschi a avut întrevederi bilaterale cu Miniștrii de Externe din Belgia și Monaco
- Chiril Gaburici: Turismul reprezintă o provocare pentru Republica Moldova și o oportunitate de dezvoltare regională și economică