Gerul şi vântul nu i-au oprit! Poliţiştii de frontieră din România şi cei din Republica Moldova au făcut schimb de mărţişoare (VIDEO)
O tradiţie frumoasă în prima zi de primăvară este respectată de trei ani la frontiera moldo-română. Poliţiştii de frontieră română şi cei de Poliţia de frontieră a Moldovei s-au întâlnit la mijlocul podului rutier Albiţa - Leuşeni unde au făcut schimb de mărţişoare.
"An de an, sărbătoarea de 1 Martie ne aduce speranța, optimismul, credința în mai bine și spor la toate. În ziua de 1 Martie se celebrează Mărțișorul, trimful primăverii asupra iernii, acesta fiind un simbol al reînnoirii timpului și al renașterii naturii.
Mărţişorul, micul obiect prins într-un şnur alb cu roşu, este oferit persoanelor apropiate, pe 1 Martie, ca vestitor al sosirii primăverii. Tradiţia spune că, în general, femeile şi fetele primesc mărţişoare şi le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii. În Moldova însă, obiceiul este ca si fetele să dăruiască mărţişoare băieţilor.
În spiritul bunei cooperări pe care Poliţia de Frontieră Română o are cu Poliţia de Frontieră din R. Moldova, anul acesta, la 1 Martie, pentru al treilea an consecutiv, la mijlocul podului rutier Albiţa-Leuşeni, reprezentanţi ai celor două autorităţi de frontieră s-au întâlnit pentru a saluta împreună venirea primăverii şi pentru a–şi oferi simbolic un mărţişor.
În ciuda gerului aspru și vântului puternic, momentul a fost plin de tinereţe, prospeţime şi căldură, producând emoţii vii şi zâmbete calde de ambele părţi ale râului Prut", se arată în comunicatul emis de ITPF IASI.
Actualitate
- Atmosfera de primăvară! Pe străzile Capitalei au apărut primii comercianţi de mărţişoare (FOTOREPORT)
- Parlamentul, împânzit de vestitori ai primăverii. În premieră, deputaţii, alături de copii, au confecționat mărțișoare (FOTO)
- Cele 101 de mărţişoare confecţionate de deputaţi au fost dăruite copiilor internați la IMC