VESTE BUNĂ! Spitalul Raional Călăraşi are o nouă centrală termică şi un sistem solar de încălzire a apei menajere
Spitalul Raional Călăraşi are o nouă centrală termică şi un sistem solar de încălzire a apei menajere. Proiectul a fost realizat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei şi a costat peste opt milioane de lei.
Cazanele vechi din anul 1988 se defectau des, iar spitalul rămânea fără încălzire. Instalațiile moderne care au fost schimbate vor fi folosite şi pentru încălzirea apei menajere. Mai mul, administraţia instituţiei medicale va economisi anual peste 300 de mii de lei.
"Pentru apa caldă menajeră avem de asemenea avem montate 40 de panouri solare, a câte 2 KW, în total de 80 de KW, care încălzesc un volum de apă de patru tone", a spus inginerul, Andrei Comandari.
Atât pacienţii, cât şi angajaţii instituţiei medicale sunt bucuroşi că au apă caldă la robinete, iar în saloane nu mai este frig.
"Fiecare pacient beneficiază de apă caldă la dânsul în salon, nu era până acum, a fost doar în cantină şi la baia unde mergeau bolnavii", a spus directorul Spitalul Raional Călăraşi, Silvia Bobescu.
"După fiecare pacient trebuie de spălat mâinele şi era puţin dificil de a menţine regimul sanitar epidemiologic", a spusmedicul, Irina Cuşnir.
În prezent, funcţionează un singur cazan, care încălzeşte peste 26 de mii de metri pătraţi.
"Unul dintre ele este de rezervă, al doilea avem aici o clădire degradată care urmează şi este în vizorul nostru pentru a reconstrui o Secție de Boli Infecțioase", a spus preşedintele raionului Călăraşi, Sergiu Artene.
Cu ajutorul financiar al Germaniei vor fi cumpărate şi două autospeciale pentru colectarea deşeurilor. Costul acestora depăşeşte 135 de mii de euro.
"Cât de importante sunt proiectele de conservare energetică ne dăm seama atunci când simțim cu toţii temperatura de astăzi de afară şi când analizăm un pic preţurile la energie de aici, din Republica Moldova", a spus Ambasadoarea Germaniei în Moldova, Julia Monor.
Autorităţile încurajează astfel de proiecte.
"Având în vedere că Republica Moldova resursele de energie primară, practic sunt foarte limitate, noi 90 % le limităm, pentru noi este o soluţie", a spus ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Volconovici.
La Spitalul Raional Călăraşi se tratează anual nouă mii de persoane.
- Reformă în favoarea bolnavilor cu tulburări mintale. Mii de pacienţi au beneficiat de asistență în centre comunitare sau la domiciliu
- Secrete pe care asistentele medicale nu le divulgă niciodată pacienților
- Marea Britanie: Doar o treime dintre pacienţii cu cancer pancreatic beneficiază de tratamente care le-ar putea prelungi viaţa