Scene de război pe străzile capitalei ucrainene Kiev. Doi şoferi s-au luat la harță, iar unul dintre ei a scos două grenade și le-a detonat. În urma deflagrațiilor, mașina celuilalt a luat foc, iar un trecător s-a ales cu răni.
Acesta a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale. Imediat după incident, buclucașii s-au făcut nevăzuți. Poliţia a ajuns rapid la faţa locului şi au demarat căutările.
Circulația rutieră pe strada respectivă a fost blocată timp de câteva ore.