La un pas de tragedie! O familie din Bălţi s-a intoxicat cu monoxid de carbon
O familie întreagă a fost la un pas de o tragedie, după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Din fericire, concubinii în vârstă de 33 de ani, cât şi copiii lor, în vârstă de 1 an, 3 şi 4 ani se afla în afara oricărui pericol. Incidentul s-a produs în această dimineaţă, în jurul orei 5.00, în municipiul Bălţi.
A fost solicitată de urgenţă implicarea oamenilor legii. Aceştia au chemat, la rândul lor, medicii. Potrivit lor, s-a stabilit că victimele au inhalat gazul toxic, dar au fost găsite la timp. Cauza preliminară a intoxicării ar fi nerespectarea regulilor în timpul exploatării sobei.
Familia încălzea casa cu lemne, iar soba propriu zisă se afla în camera unde dormeau toţi cei cinci.
În urma ajutorului acordat de medicii veniţi la faţa locului, membrii familiei au fost transportaţi la spital. Toţi sunt internaţi şi se afla sub supravegherea specialiştilor.
Poliţiştii şi colegii acestora din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă investighează cazul.