O femeie a murit după ce a fost lovită chiar pe trecerea de pietoni. Șoferul a vrut să se sinucidă într-o pădure
O femeie a murit după ce a fost lovită pe trecerea de pietoni în Găești, județul Dâmbovița. Tânărul de 20 de ani care a provocat accidentul a fugit de la fața locului și a încercat să se sinucidă într-o pădure. Bărbatul a fost reținut și, potrivit polițiștilor, nu are permis și este recidivist, scrie libertatea.ro.
Individul a spulberat, joi, o femeie pe trecerea de pietoni în Găești. Tânărul de 20 de ani din localitatea Cobia a fugit de la fața locului și și-a abandonat mașina în zona localităţii Mogoşani.
Tânărul de 20 de ani care a provocat accidentul mai are un dosar penal.
Polițiștii s-au folosit inclusiv de câini de urmă pentru a-l găsi pe cel care a rănit-o grav pe femeia de 40 de ani. După aproape o oră de la producerea accidentului, bărbatul a fost prins într-o pădure, unde ar fi încercat să-și pună capăt zilelor, îngrozit de fapta pe care comis-o.
Le-a spus oamenilor legii că ar fi fost prima oară când a condus pe drumurile publice și că femeia i-ar fi apărut, brusc, în fața mașinii. În schimb, anchetatorii susțin că bărbatul mai are un dosar penal pentru conducere fără permis.
Poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore, iar vineri urmează să fie prezentat Parchetului cu propunere de arestare preventivă.
Între timp, victima sa, o femeie din comuna Hulubeşti, a fost transportată la Spitalul Floreasca din Capitală, unde a murit din cauza rănilor grave.