Profituri ilegale la Nisporeni! Tată şi fiu, riscă condamnare pentru extragerea ilicită a nisipului. Cauza penală, expediată în judecată
Cauza penală de învinuire a două persoane pentru extragere ilicită a nisipului şi practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător, soldată cu obţinerea unui profit în proporţii deosebit de mari, a fost expediată în instanţa de judecată.
Potrivit procurorilor, în perioada anilor 2011 - 2017, în lipsa unei licenţe, învinuiţii ar fi extras ilegal, prin excavare, din extravilanul satului Mileşti, raionul Nisporeni, nisip, valoarea căruia se estimează la peste un milion de lei. Contrar prevederilor legale, aceştia au excavat 4.770 de metri cubi de nisip de pe 11 terenuri cu destinaţie agricolă, cu o suprafaţă totală de 4 hectare, pe care ulterior l-au vîndut unor persoane fizice şi juridice.
Inculpaţii, tată şi fiu, cu vârstele de 51 şi, respectiv, 27 de ani, au interdicţia de a părăsi localitatea, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi aceştia riscă până la 5 ani închisoare sau amendă de la 650 la 1150 unităţi convenţionale.
La demersul procurorilor au fost aplicate sechestre pe bunurile mobile, imobile şi alte valori ale învinuiţilor.
Concomitent, procurorii investighează acţiunile şi inacţiunile unor funcţionari, care, potrivit probelor, ar fi protejat sau nu ar fi întreprins măsuri în vederea curmării activităţilor ilegale ale inculpaţilor (poliţişti, reprezentanţi ai Inspecţiei Ecologice Nisporeni, primarul localităţii).
Printre cumpărătorii nisipului extras ilegal, figura şi un agent economic, care beneficia de Proiectul de aprovizionare cu apă potabilă a localităţii, procurorii avînd temeiuri de a presupune comiterea de către acesta a evaziunii fiscale.
Social
- Şi tu poţi fi victima lor! Dacă îi recunoşti, anunţă imediat Poliţia (VIDEO)
- Fostul viceprimar al Bălţiului Igor Şeremet şi un alt angajat, bănuiţi într-un dosar penal iniţiat pentru abuz în serviciu
- Au forţat un bărbat să cerşească pe străzile Capitalei, l-au bătut şi îl ţineau într-o clădire părăsită. Doi concubini, condamnaţi la puşcărie