Cerinţe noi de etichetare a fructelor moldoveneşti. Firmele sunt obligate să indice datele producătorului
Trei loturi de fructe moldoveneşti au fost returnate din ţările CSI de la începutul acestui an, doar pentru că nu aveau etichete conforme. Pe ambalaj nu erau indicate denumirea şi adresa producătorului.
Cerința a intrat în vigoare la sfârşitul anului 2017 şi puţini agenţi economici cunosc noile reguli. Până nu demult, firmele moldoveneşti erau obligate să indice doar date despre exportatori. Pentru a evita astfel de cazuri, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor a organizat mai multe seminare specializate.
"Exportatorul este responsabil pentru lotul dat, nu prea au de ales, căci dacă nu este indicat producătorul pe această etichetă, marfa respectivă va fi returnată", a spus Svetlana Lungu, şef al Direcţiei Sănătatea Plantelor.
"Cerințele lor sunt binevenite pentru noi. Sperăm ca produsele vor fi evaluate la justa valoare de către consumator pe rafturile din Federaţia Rusă", a spus Vitalie Obrejanu, producător agricol.
ANSA a mai constatat că producătorii locali nu cunosc nici regulile de etichetare pe piaţa internă. Inspectorii, care au efectuat recent 11 controale în supermarketurile din Capitală, au dispus nimicirea a peste două tone de fructe şi au dat amenzi de până la 12 mii de lei.
"Nu era indicat ţara de origine, nu era indicată calitatea. Erau comercializate fructe în stare de putrefacţie, cu urme de mucegai. ANSA va continua aceste controale", a spus Radu Musteaţă, şef al Direcţiei Supravegherea Unităţilor de Producere.
Producătorii de fructe susţin că pe piaţa locală, de cele mai multe ori, nu li se cere etichetarea produselor.
"Sunt producători care poate se tem de responsabilităţi, dar în majoritatea cazurilor cerinţele pieţei sau a supermarketurilor nu doresc ca producătorul să aplice eticheta pe produs", a spus Dumitru Nicov, producător agricol.
Din 2019, va intra o nouă lege privind etichetarea fructelor, valabilă pe teritoriul Moldovei. Documentul stabileşte mărimea caracterelor scrise pe ambalaj şi datele despre valabilitatea produsului.
"Adică cea mai mică literă trebuie să fie nu mai mică de 1,2 mm, dacă eticheta este puţin mai mică de 80 de cm 2, se admite ca aceste litere să fie de 0,9 mm", a spus Andrei Cumpanici, expert în cadrul USAID.
În Republica Moldova sunt peste o mie de producători şi exportatori care vând fructe în 80 de ţări ale lumii.