PREVIZIUNI ELECTORALE: Ce partide vor susţine alegătorii moldoveni
Viitorul Parlament va fi reprezentat de patru formaţiuni politice. Este vorba despre Partidul Socialiştilor, Partidul "Acţiune şi Solidaritate", Partidul Democrat din Moldova şi comunişti.
Prognozele electorale se regăsesc într-un nou sondaj realizat de IMAS.
Studiul arată că, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, aproximativ 32 la sută dintre alegătorii moldoveni vor susţine socialiştii, 13,4 la sută - Partidul "Acțiune și Solidaritate".
Printre favoriţi se numără şi Partidul Democrat, care ar obţine peste 13 la sută din voturi. La limita pragului electoral se află Partidul Comuniștilor.
Sondajul mai arată că Partidul "DA", condus de Andrei Năstase, nu va intra în Parlament. Sub pragul de șase la sută se află și formaţiunea "Partidul Nostru" a lui Renato Usatîi pentru care ar vota doar trei la sută dintre intervievaţi. Mai puţin de trei procente ar acumula Partidul "Șor", PPEM şi liberalii.
Pentru liberal-democraţi şi Partidul Unităţii Naţionale, al cărui președinte de onoare este Traian Băsescu, şi-ar da voturile mai puţin de un procent. De asemenea, 5,2 la sută dintre participanţii la sondaj au spus că nu vor merge la alegeri, iar puțin peste 13 procente au evitat să dea un răspuns.
Întrebaţi ce formaţiuni sunt capabile să îmbunătăţească nivelul de trai al moldovenilor, 28 la sută dintre intervievaţi i-au plasat pe primul loc pe socialişti, urmaţi de democraţi, cu 13 procente, iar pe locul al treilea s-a situat Partidul "Acţiune şi Solidaritate".
Sondajul, la care au participat 1099 de persoane din 76 de localităţi, a fost realizat în perioada 16 februarie - 6 martie. Marja de eroare este de trei la sută.