Republica Moldova și Statul Qatar sunt interesate în dezvoltarea relațiilor bilaterale
Convocarea Comisiei interguvernamentale moldo-qatariene pentru cooperare economică, comercială şi tehnică pe parcursul anului curent ar constitui un pas important în intensificarea relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Statul Qatar. Declarația a fost făcută de ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tudor Ulianovschi în cadrul întrevederii cu Ambasadorul Statului Qatar în Republica Moldova, Mohammed Ali Bin Mohammed Al-Malki.
În opinia Ministrului Ulianovschi organizarea unei asemenea reuniuni va contribui la impulsionarea colaborării în domeniul economic, cultural, alte sectoare, precum și extinderea bazei juridice de cooperare în aceste domenii.
Ambasadorul Statului Qatar a reiterat interesul țării sale de a extinde relațiile bilaterale cu Republica Moldova în diferite domenii, menționând că reuniunea Comisiei interguvernamentale va fi o platformă eficientă pentru intensificarea colaborării moldo-qatariene.
În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au trecut în revistă relaţiile de cooperare bilaterală moldo-qatariană, menţionând interesul comun pentru dezvoltarea acestora în diverse domenii, atât în plan bilateral, cât și multilateral.