China construieşte un tunel aerodinamic de mare putere pentru a testa avioane şi rachete hipersonice
Foto: chinaro.ro
China construieşte în prezent un tunel aerodinamic de mare putere, informează media de stat, acesta fiind destinat conceperii de avioane şi de rachete care să poată zbura cu peste 12.000 km/h, respectiv de zece ori viteza sunetului, relatează AFP, citează agerpres.ro.
Tunelul de vânt va permite ca prototipurile de aeronave, drone sau de armament să fie supuse unor rafale puternice de vânt, iar obiectivul este de a anticipa forţele care s-ar aplica asupra modelelor în mărime naturală, în condiţii de viteză, gravitaţie şi de căldură extreme.
Viitoarea instalaţie, o galerie lungă de 265 de metri construită de Academia chineză de ştiinţe (CAS), va permite "simularea unor zboruri cu viteze cuprinse între Mach 10 (12.250 km/h) şi Mach 25 (30.600 km/h", respectiv de 25 de ori viteza sunetului, potrivit unui cercetător implicat în proiect, Han Guilai, citat de televiziunea publică CCTV.
Acest tunel aerodinamic va fi "cel mai rapid din lume" şi "va ajuta la conceperea de avioane spaţiale", a anunţat luni agenţia oficială Xinhua.
Cercetătorii de la CAS au testat deja cu succes un prototip de avion "hipersonic" (respectiv cu o viteză egală sau superioară Mach 5) folosindu-se de un alt tunel aerodinamic, care poate simula viteze de până la Mach 9.
O revistă chineză a dezvăluit în februarie acest proiect, numit "modelul I", o aeronavă care va fi capabilă să transporte în mai puţin de două ore pasageri între Beijing şi New York, pe o distanţă de 11.000 km. Va fi cel mai rapid avion comercial din istorie, depăşind aeronava franco-britanică Concorde, care avea o viteză de croazieră maximă de 2.200 km/h.
Noul tunel, în prezent în construcţie, permite rafinarea concepţiei aeronavelor, dronelor şi armelor, susţine Song Zhongping, un expert al armatei chineze.
"El va avea aplicaţii civile şi militare", explică el pentru AFP. "În domeniul militar, navetele şi avioanele spaţiale vor putea fi testate aici. La fel ca şi rachetele supersonice", a adăugat el.
SUA deţin deja tuneluri aerodinamice de nivel Mach 10-25 "din anii 1980", a subliniat Song Zhongping. "Deci nu se poate spune că China le depăşeşte. Cel mult le egalează", a spus el.
Beijingul şi Washingtonul sunt amândouă angajate în dezvoltarea de rachete care pot zbura la viteze hipersonice şi potenţial capabile să nu fie detectate de sistemele de apărare aeriană adverse.
"China ne-a depăşit în materie de dezvoltare a armelor hipersonice", a recunoscut recent, în faţa Congresului SUA, amiralul Harry Harris, şeful comandamentului militar american pentru Pacific.

- IMAGINI INCREDIBILE! Şeful unei companii a transmis prin video-conferință, o partidă de sex la birou (VIDEO)
- Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a fost reales în unanimitate pentru al doilea mandat
- O nouă provocare în mediul online. Zeci de adolescenţi din China s-au filmat în timp ce mâncau gheaţă (VIDEO)