Bogdan Pleşuvescu despre proiectul "Prima Casă": Vrem ca tinerii din Republica Moldova să rămână în țară
În cadrul unei conferințe de presă, președintele Victoriabank, a adus în discuție sprijinul pentru proiectul Prima Casă. Bogdan Pleșuvescu a afirmat ferm că tinerii din Moldova trebuie să rămână acasă.
"Ne dorim să ne asigurăm că vom acorda tot sprijinul nostru. Programul "Prima Casă" se adresează în special tinerilor. La fel, vrem ca prin aceste stimulente să contribuim la o motivație în plus, ca tinerii din Moldova să rămână în țară. Credem că acest proiect va stimula economia Republicii Moldova, iar facilitățile pe care Victoriabank le va oferi clienților vor fi cumva în sprijinul acestul proiect", a comunicat președintele Victoriabank, Bogdan Pleşuvescu.
La Programul "Prima Casă" pot aplica cetăţeni cu vârsta de până la de 45 de ani, angajați oficial și care nu au alte imobile, precum și credite ipotecare. Salariul trebuie să fie cel puțin dublu comparativ cu rata lunară, iar statul va garanta 50 la sută din soldul creditului acordat.