Cine sunt cei trei moştenitori ai lui Stephen Hawking (FOTO)
Cei trei copii ai lui Stephen Hawking, Robert, Lucy şi Tim, au fost primii care au anunţat decesul tragic al tatălui lor: ''Cu durere în suflet anunţăm că iubitul nostru tată a murit azi'', relatează ziarul spaniol ABC.
Stephen Hawking (1942-2018) avea 20 de ani când a fost diagnosticat cu boala degenerativă scleroză laterală amiotrofică (ALS), ce trebuia să-i curme viaţa în decurs de câţiva ani. Din fericire şi contrar previziunilor, viaţa lui a continuat. Dar şi-a pierdut treptat mobilitatea şi funcţiile musculare, iar corpul său a devenit tot mai fragil. Viaţa lui Hawking nu a fost deloc uşoară, dar dorinţa lui de a trăi a fost mai puternică decât boala.
În 1965, el s-a îndrăgostit de cea care avea să-i devină prima sa soţie, Jane Wilde, care i-a dăruit trei copii: Robert, Lucy şi Tim Hawking. Ei au fost cei care au anunţat decesul tatălui lor, amintind, de asemenea, că a fost "un mare om de ştiinţă şi un om extraordinar, a cărui moştenire va dura de-a lungul timpurilor".
Hawking le-a dat copiiilor săi trei sfaturi fundamentale, cum a dezvălui el însuşi într-un interviu: "Unu, să privească mereu în sus, spre stele, nu în jos spre picioare. Doi, să nu renunţe niciodată la muncă şi să dea un rost vieţii lor, altminteri viaţa le va fi pustie. Trei, dacă au noroc să întâlnească adevărata dragoste, să ştie că este ceva rar şi să nu se descotorosească de ea".
Robert este primul său copil, născut în 1967. Cum era cel mai mare a fost nevoit să-şi ajute mama pentru a-l îngriji pe patriarhului familei. Robert a studiat la Oxford în Marea Britanie, iar în prezent lucrează ca inginer informatician, având legături cu Microsoft. Trăieşte la Seattle cu soţia şi cei doi copii ai săi, scrie Digi24.ro.
Singura sa fiică, Lucy, s-a născut în 1970. Lucy a studiat jurnalismul, dar s-a dedicat literaturii pentru copii, o sarcină la care de multe ori a ajutat-o tatăl ei. Una din cărţile sale, "The Key to the Universe", a fost tradusă în 38 de limbi străine şi s-a vândut în 43 de ţări. Lucy are un fiu care este autist, motiv pentru care este implicată în studierea acestei patologii şi este vicepreşedintă la National Star College, o instituţie care ajută persoanele cu dizabilităţi.
Mezinul familiei, Timothy (38 de ani), a venit pe lume când căsnicia părinţilor săi începea să se deterioreze. În copilărie nu s-a înţeles bine cu tatăl său, însă când acesta şi-a pierdut vocea a început să petreacă mai mult timp cu el, jucând şah. A studiat franceza şi spaniola la Universitatea Exeter, din Marea Britanie, iar acum lucrează pentru celebra companie daneză "Lego". Relaţia cu tatăl său s-a ameliorat de-a lungul timpului. El a programat chiar câteva înjurături pe dispozitivul prin care comunica tatăl lui şi glumeau adesea pe seama bolii sale.