Vă propun să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Astăzi vă prezint un cuvânt dintr-o altă limbă inexistent în română, dar potrivit pentru a-i caracteriza pe cei vreo câțiva intelectuali câți o fi rămas împătimiți de cititul cărților. Sau, mai bine zis, de acumularea cărților. În cantități industriale, cu mult peste capacitatea de a le citi într-o viață de om.

Această dorință este într-atât de universală încât japonezii au un cuvânt special care o definește: cuvântul țundoku. A nu se confunda cu sudoku, foarte popularul joc cu cifre încrucișate! El desemnează acumularea anume a cărților care nu vor fi utilizate niciodată. Este o combinație de cuvinte și un joc de cuvinte. "Țunde" înseamnă acumulare de obiecte, "oku" – a amâna, iar "doku" – a citi.  De altfel, ca joc de cuvinte a și apărut la sfârșitul secolului 19. Îi caracteriza pe narcomanii bibliofili.  De altfel, cu referire la dependența de cărți.  Cu aceeași trimitere la dependență a apărut în Anglia din secolul 19 cuvântul ”bibliomanie”.  Clericul și bibliograful Thomas Frognal Dibdin a editat romanul bibliografic ”Bibliomania sau Nebunia cărților” în care a descris în linii mari o nevroză fictivă  care îi face pe toți cei afectați de ea să colecteze cu frenezie maniacală tot felul de cărți.  Deși nu figura în clasificările medicale, bibliomania chiar era considerată o boală și oamenii se temeau de ea. Unii colecționari își cheltuiseră toată averea pentru crearea bibliotecilor personale.

Într-o discuție despre bibliotecile personale purtată în paginile ziarului american "Los Angeles Times" termenul țundoku e utilizat pentru caracterizarea unei persoane ce suferă de sindromul stocării cărților sau, mai precis, care cumpără cărți, dar nu le citește, lăsându-le să se îngrămădească pe rafturi, pe podea și pe toate piesele de mobilier posibile. Țundoku nu are un corespondent direct  în limbile de mare circulație internațională. Blogul dicționarului Oxford îl definește ca "actul de a lăsa cartea necitită după ce a fost cumpărată și de punere a ei laolaltă cu alte cărți la fel de necitite".

Dat fiind că "țundoku" sună mai puțin patologic decât "bibliomanie", portalul american Open Culture propunea încă acum 4 ani ca el să fie inclus în lexicul limbii engleze, la fel cum au fost incluse karate, tsunami și chiar acelaşi sudoku.

 De fapt, s-ar putea ca asimilarea acestui japonism să fie cam tardivă, dat fiind că vremurile bibliomaniei au cam trecut. Acum e timpul căutării unui termen pentru imensitatea cărţilor şi informaţiilor digitale depozitate în calculatoarele noastre şi în internet.  Е-ţundoku? Sau poate ţundokindle?

În aşteptarea răspunsului la această întrebare, să ne auzim de bine!