3 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi despre grupa ta de sânge
Grupa ta de sânge dezvăluie cât de vulnerabilă sau cât de rezistentă eşti în faţa bolilor, cât ești de fertilă și cum trebuie să ai grijă de silueta ta. Iată 3 lucruri esențiale pe care fiecare femeie trebuie să le știe despre grupa ei de sânge.
Grupa ta de sânge este ca un carnet de sănătate, care arată nu doar bolile la care ești predispusă, dar și diverse informații despre alte aspecte legate de starea ta de sănătate. Conform grupei sanguine, trebuie să consumi anumite alimente ca să îți păstrezi silueta și poți afla ce șanse ai să faci copiii la a doua tinerețe, când apar problemele de fertilitate. Cunoaşterea acestor amănunte te ajută să fii mai atentă la riscurile care îţi ameninţă sănătatea, scrie libertatea.ro.
Dacă grupa ta de sânge este zero ești predispusă la afecțiuni ale stomacului
Bacteria Helicobacter pilori, responsabilă pentru cea mai mare parte a cazurilor de ulcer, atacă mult mai uşor persoanele cu grupa 0. În general, acest grup de persoane este predispus la afecţiuni gastrice, hepatice şi inflamatorii, precum reumatismul. Vestea bună este că persoanele cu grupa 0 au cel mai mic risc să sufere de afecţiuni cardiace.
este indicat să mănânci mai mult pește
Persoanele cu grupa 0 au nevoie de proteinele din carne, mai mult decât cei care au alte grupe de sânge. Este bine să mănânci mai des carne slabă, carne albă, cu foarte puțină grăsime, așa cum este pieptul de pasăre, dar și mult pește.
Ai o fertilitate ridicată
Persoanele cu grupa 0 sunt considerate donatori universali, ca atare natura a rânduit lucrurile astfel încât aceste persoane să fie mai fertile decât cele care au alte grupe de sânge. Dar perioada maximă de fertilitate pentru femeile cu grupa 0 este cuprinsă între 21 și 27 de ani.
Dacă grupa ta de sânge este A
Ești mai vulnerabilă la infecțiile gastrice
Persoanele care au această grupă de sânge sunt predispuse la boli ale aparatului digestiv. Cercetătorii Colegiului Medical
Baylor din Houston, SUA, au descoperit că persoanele cu grupa de sânge A sunt mai vulnerabile la infecţiile cu rotavirusuri, principala cauză a gastroenteritei.
E bine să consumi cât mai multe legume
Persoanele cu grupa A sunt sfătuite să consume cât mai puțină carne, eventual doar două sau trei porții pe săptămână, și să mănânce mai multe legume. Este bine să alegi legume cât mai puțin acide, legume care sunt ușor de digerat și care nu afectează greutatea. De asemenea, pastele care sunt obținute din cereale sunt și ele recomandate pentru grupa ta de sânge.
Fertilitate ridicată
Femeile cu grupa sanguină A se bucură de o fertilitate ridicată şi de lungă durată, astfel că ele pot deveni mame și după vârsta de 35 de ani. Nu este recomandată conceperea unui copil cu un partener cu grupa B, dacă Rh-ul este diferit.
Dacă ai grupa de sânge B
Predispusă la diabet
Sistemul nervos este un punct vulnerabil al persoanelor cu grupa B. În condiții prelungite de stres, ele riscă să se îmbolnăvească de afecţiuni ale tiroidei sau de diabet. Studii recente au demonstrat că pacienţii cu grupa B au un nivel ridicat al cortizolului în sânge, ceea ce reduce capacitatea sistemului imunitar de a apăra organismul. De asemenea, s-a observat că aceste persoane sunt mai vulnerabile la bolile autoimune şi la bolile rare, iar riscul de cancer este uşor crescut în comparaţie cu alte grupe.
Ai nevoie de o dietă echilibrată
Dacă grupa ta de sânge este B, ai tendință de îngrășare și trebuie să ai grijă ce alimente consumi. Ferește-te de paste și produse de patiserie, de carnea grasă și de dulciuri. Consumă cât mai des pește, legume și fructe.
Fertilitate bună în tinerețe
Echilibrul hormonal al femeilor cu grupa B de sânge se poate modifica după vârsta de 30 sau 35 de ani, iar șansele de a face copii pot fi mai scăzute. De aceea, este bine să încerci să devii mamă cât mai devreme, până la vârsta de 26 de ani.
Dacă grupa ta de sânge este AB
Ai un sistem imunitar foarte bun
Grupul AB este grupul “primitorilor universali”, deoarece pot primi sânge de la orice altă persoană, indiferent de grupa ei sanguină. Aceste persoane, deși mai rare în țările europene, au moştenit numeroase calităţi de la toate celelalte grupe, au un sistem imunitar mai puternic şi o rezistenţă mai mare la efort. Cu toate acestea, există și în cazul lor un risc mai ridicat de cancer.
O dietă bogată în minerale
Dacă grupa ta de sânge este AB, este bine să consumi zilnic o porție de alimente, legume sau fructe bogate în minerale. Adoptă o dietă echilibrată, cu brânzeturi, carne și legume, dar alege alimente care să aibă un procent mai ridicat de calciu și magneziu.
Fertilitate medie
Te bucuri de un organism rezistent, se întâmplă foarte rar să te îmbolnăvești mai serios, dar fertilitatea ta este medie. Cel mai bine ar fi să încerci să ai copii până la vârsta de 30 de ani, deoarece mai târziu șansele sunt mult diminuate.