3 pași pentru a câștiga lupta cu problemele generate de tenul acneic
Statisticile ne arată că peste 95% dintre oameni se confruntă, într-un anumit moment dat al vieții lor, cu acneea. În același timp, peste 90% dintre adolescenți, mai mult de 50% dintre femeile adulte și 25% dintre bărbații adulți suferă de acnee. În cazul adolescenților, cele mai severe forme se înregistrează în jurul vârstei de 14-17 ani (la fete) și 16-19 ani (la băieți). În ceea ce le privește pe femei, numărul celor care întâmpină dificultăți legate de acnee este și mai mare în perioada sarcinii, iar 14% dintre femeile cu vârsta de peste 40 de ani se lupta cu aceasta. În același timp, bărbații sunt mult mai predispuși la forme grave și de durată ale acneei, din cauza hormonilor androgeni. Acneea este, astfel, o afecțiune a pielii cu care ne luptăm indiferent de vârstă și sex, dar este și una foarte complexă și care poate lua diferite forme. Chiar și în aceste condiții dificile, nu este totul pierdut. Putem să învingem acneea, adoptând o strategie formată din 3 pași.
Conștientizarea acestei probleme și adoptarea unei strategii corecte de luptă
Specialiștii ne spun aproape în unanimitate că, dacă vrem să scăpăm de acnee, primul pas pe care trebuie să-l facem este să conștientizăm că acneea este o boală și să adoptăm un comportament adecvat pentru tratarea ei. Doi dermatologi renumiți din Statele Unite ale Americii, Marion Sulzberger și Saide Zaidens, spuneau încă din anul 1948: „Nu există o boală care să provoace mai multe traume psihice, mai multe neînțelegeri între părinți și copii, mai multe sentimente de insecuritate și inferioritate și o sumă mai mare de suferințe psihice decât acneea vulgară”. Așadar, acneea ne afectează nu doar fizic, ci și la nivel psihic, acolo unde se dau cele mai mari bătălii atunci când suferim de orice tip de boală. De exemplu, în Statele Unite ale Americii, unde 60 de milioane de oameni suferă de acnee, 40% dintre aceștia nu fac nimic pentru a remedia această problemă. De asemenea, la nivel internațional, 96% dintre cei afectați de acnee consideră că există tratamente pentru acnee și doar 4% știu că acneea nu poate fi vindecată în totalitate, ci doar tratată, scrie zumi.md
Acneea este o afecțiune a foliculului sebaceu ce împiedică eliminarea sebumului produs de glandele sebacee și determină multiplicarea unei bacterii a pielii în interiorul porilor blocați. Acneea poate lua forme multiple, denumite, în termeni medicali, papule, pustule, comedoane, microchisturi, noduli sau cicatrici care se instalează nu doar pe față, ci și pe spate sau brațe. Să luăm, ca exemplu, comedoanele sau punctele negre așa cum sunt ele denumite în limbajul curent. Punctele negre apar cel mai frecvent în zona T a feței, respectiv pe nas, pe frunte și pe bărbie, cele din urmă fiind și cele mai deranjante, dureroase și vizibile. După cum știm, cel mai adesea, cu toții alegem să le tratăm acasă și ne supunem astfel unui risc foarte mare de a răspândi infecția la nivelul întregului ten. Cele mai bune metode de tratament rămân însă consultarea unui medic specialist sau tratamentele la salon, unde putem beneficia de masti pentru puncte negre foarte eficiente. În general, pentru acnee, există numeroase metode moderne de tratament cu rezultate foarte bune, cum ar fi terapiile la nivel celular cu sare, cele cu laser sau cu căldură, precum și microdermabraziunea, dar și aplicarea măștilor din ingrediente naturale, care nu au efecte adverse și sunt foarte sănătoase.
Cauzele acneei sunt multiple și trebuie nu doar inventariate, ci și soluționate. Tratându-le, șansele de vindecare sunt mult mai mari, iar consecințele pe termen lung și riscul de reapariție a bolii sunt semnificativ reduse. Principala cauză a acneei este reprezentată de tulburările hormonale, care survin pe un fond genetic predispozant. Anumite boli și afecțiuni (sindromul ovarelor polichistice, colonizarea pielii cu Propionibacterium acnes, alopecia androgenetică, hirsutismul etc.) reprezintă alte cauze posibile, mai ales la adulți. Totodată, medicamentele administrate pe termen lung, substanțele chimice care intră în contact cu pielea, stresul emoțional sau unele alimente și băuturi (ciocolata, alunele, grăsimile în exces, alcoolul sau cafeaua) sunt și acestea posibili factori determinanți ai acneei. În plus, atunci când boala este deja instalată, acțiunile noastre nepotrivite, precum folosirea unor produse de îngrijire a pielii și de machiaj contraindicate, sau stoarcerea coșurilor reprezintă factori agravanți ai bolii. Tratamentul trebuie să îl lăsăm în seama specialiștilor, nouă revenindu-ne sarcina de a ne adresa de urgență acestora la primele semne ale bolii, pentru a nu-i permite să se agraveze.
Un aspect îngrijorător legat de acneea la nivel internațional este reprezentat de faptul că numărul oamenilor afectați este în continuă creștere, afecțiunea având, tot mai mult, caracteristicile unei adevărate epidemii.