300 de persoane au fost arestate noaptea trecută la New York
Cel puţin 300 de persoane au fost arestate şi şapte poliţişti au fost răniţi în urma protestelor de la New York. Manifestaţiile, îndreptate împotriva nedreptăţii sociale, au fost organizate cu ocazia împlinirii a 2 luni de la înfiinţarea mişcării "Ocupaţi Wall Street-ul".
La câteva zile de la evacuarea corturilor din parcul Zuccotti, protestatarii au ieşit din nou pe străzile metropolei americane. Pe tot parcursul manifestaţiei ei au fost supravegheaţi de forţele de ordine. Pentru a-i împiedica să ajungă în apropiere de Bursa de la New York, poliţia a fost nevoită să închidă mai multe străzi şi să folosească gaze lacrimogene.
"Sunt aici, astăzi, pentru că am studii, dar nu am un loc de muncă. Şi eu cred că un procent din populaţie trebuie să-şi plătească taxele corect", a spus o tânără.
"Cred că mişcarea va continua indiferent dacă protestatarii vor fi sau nu alungaţi din parc, iar corturile - scoase", a menţionat un bărbat.
"Sunt atât de mulţi poliţişti aici. Este o acţiune de protest paşnică, la care participă de la copii mici, până la bunci. Iar primarul oraşului ar trebui să aibă un pic de ruşine, deoarece face parte din acel un procent", a adăugat o altă persoană.
Acţiunea de protest, cunoscută sub numele de "Ocupaţi Wall Street-ul" a debutat la New York, pe 17 septembrie. Oamenii susţin că în timpul recesiunii, miliardele de dolari acordate de stat băncilor au adus profituri uriaşe bancherilor, care nu-şi plătesc echitabil partea lor de impozite