ÎNGROZITOR: Și-a ucis bebeluşul imediat după ce l-a născut. L-a sufocat şi l-a aruncat peste gard, la vecini
O tânără în vârstă de 23 de ani și-a ucis copilul la câteva minute după ce l-a născut. Și-a sufocat bebelușul cu sânge rece, iar apoi i-a aruncat trupul peste gardul vecinului.
Crima care a avut loc în statul american Colorado a îngrozit o lume întreagă. Camille Wasinger-Konrad, în vârstă de 23 de ani, a născut în apartamentul ei închiriat din Highlands Ranch pe 2 ianuarie, potrivit dailymail.co.uk, scrie libertatea.ro.
Femeia a acoperit gura copilului abia născut ca nimeni să nu-l poată auzi cum plânge. Apoi, tânăra l-a băgat pe micuț într-o pătură, l-a scos din casă și l-a aruncat peste gard, la vecini.
Camille a încercat să mintă autoritățile declarând că nu știa că este gravidă. Ea le-a povestit polițiștilor că a avut crampe stomacale în jurul orei 6.00 dimineaţa, iar bebeluşul a ieșit pur şi simplu.
Anchetatorii au aflat însă de la un coleg de serviciu al femeii că aceasta ceruse un nou program de lucru la serviciu pentru că ar fi spus că este gravidă.
Mai mult, tânăra s-a confesat unui detectiv că nu voia să intre în bucluc și că a vrut doar să scape de el, referindu-se la copilul ei. Femeia a fost arestată și riscă ani grei de închisoare pentru fapta sa oribilă.
- O femeie din Hâncești a fost găsită moartă în casă. Corpul neînsuflețit a fost mutilat de rozătoare
- Papa Francisc condamnă exploatarea femeilor prin prostituţie: Este o crimă împotriva umanităţii
- REACŢIA FABULOASĂ a unui bebeluş care a venit pe lume, după un travaliu chinuitor de patru zile. Medicii, UIMIŢI (FOTO)