Ministrul Sturza: Armata are nevoie de militari profesionişti şi trebuie modernizată. Soldaţii vor primi salarii mai mari
Armata are nevoie de militari profesionişti şi trebuie modernizată, susţine ministrul Apărării, Eugen Sturza. În cadrul Emisiunii "Replica" de la Prime TV, oficialul a spus că reformele vor începe chiar din toamnă, când vor fi înrolaţi mai puţini militari în termen şi mai mulţi în bază de contract.
Eugen Sturza a mai declarat că militarii ar putea beneficia din nou de pachetul social: "Îmi doresc să ajungem la etapa când în Armata Naţională să vrea să vină oameni şi noi să facem o selecţie. Am început pentru prima dată să achiziţionăm şi muniţii şi armament şi tehnică. Este un pas, iar an cu an vom schimba esenţial această armată".
Fostul ministru al Apărării, Vitalie Marinuţă, susţine că pentru modernizarea armatei este nevoie de susţinere financiară, dar şi politică.
"Având voinţă politică se găsesc şi bani, se găsesc şi resursele necesare, fiind că armata are potenţial foarte bun. Eu cred că având aceste două, susţinerea şi voinţa politică de a o moderniza, dar şi o susţinere financiară corespunzătoare, armata noastră ar putea să arate mult mai bine decât este acum", a precizat Marinuţă.
Totodată, ministerul Apărării caută soluţii pentru a spori securitatea naţională pentru militar. Mai exact, urmează să fie făcute rectificări la buget pentru compensarea locuinţelor militarilor prin contract. Eugen Sturza a mai dat asigurări că soldaţii vor primi salarii mai mari începând cu anul viitor.
"Până în luna iunie lansăm un proiect mare de parteneriat public privat de construcţie a apartamentelor de serviciu pentru militari. Vom finaliza toate lucrările începute în unităţile militare şi aici mă refer la cazarmele unde locuiesc militarii, duşuri, un centru sportiv care nu a mai activat de 27 de ani şi care îl facem cu piscină pentru militari", a menţionat Eugen Sturza.
Săptămâna trecut, liderul PDM Vlad Plahotniuc a anunţat că serviciul militar nu va mai fi obligatoriu. Locul recruţilor va fi luat de militari profesionişti, angajaţi în bază de contract şi care vor fi echipaţi conform standardelor moderne.
Actualitate