"Gangnam Style", pe scena din Phenian. Psy ar putea cânta într-un concert istoric în Coreea de Nord
Ar putea fi evenimentul muzical al anului, date fiind contextul geopolitic și complicatele relații istorice dintre cele două Corei. La Seul se poartă un lobby puternic pentru ca superstarul Psy să concerteze la Phenian.
Piesa "Gangnam Style", care a doborât anii trecuți toate recordurile de vizualizări pe YouTube, coagulând o întreagă isterie culturală în jurul ei, ar putea răsuna săptămâna viitoare la Phenian.
Mai multe trupe de K-pop – stil muzical sud-coreean interzis oficial de regimul lui Kim Jong-un - vor concerta săptămâna viitoare în Coreea de Nord, primul eveniment de acest gen în relațiile intercoreene din ultimul deceniu.
"Am făcut o propunere Coreei de Nord ca să îl adăugăm și pe Psy pe lista trupelor" care vor susține două concerte la Phenian, a declarat postului de televiziune MBC un oficial guvernamental de la Seul.
Oficialul a adăugat că, deocamdată, autoritățile nord-coreene nu s-au arătat deschise spre această propunere, invocând "stilul provocator de dans" al vedetei sud-coreene.
"Gangnam Style", a fost primul videoclip de pe platforma video care a atins pragul de 1 miliard de vizualizări, cei de la YouTube fiind nevoiți să modifice site-ul, pentru că inițial contorul nu era prevăzut pentru un număr atât de mare.
- Ce investiție strategică vitală va face Marea Britanie pentru a se proteja împotriva armelor chimice
- Negocieri fără precedent între Coreea de Nord, SUA și Suedia, pentru eliberarea a trei deținuți americani
- Moon Jae-In: Un summit trilateral între liderii celor două Corei și preşedintele Statelor Unite ar putea avea loc în acest an