Exerciţii de simulare a unui incendiu la Spitalul de Psihiatrie din oraşul Bălţi
Incendiu devastator la Spitalul de Psihiatrie din oraşul Bălţi. Focul a izbucnit la etajul doi, în secţia de terapie intensivă. A fost scenariul unei simulări efectuate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă pentru a verifica gradul de pregătire a salvatorilor în astfel de situaţii.
Patru autospeciale au fost implicate la stingerea flăcărilor care au cuprins clădirea în care se află de obicei peste o mie de oameni.
"Sarcina de bază a echipei de salvare a fost salvarea persoanelor. Am evacuat acele persoane pe care le-am găsit, le-am predat serviciului de urgenţă", a spus Valentin Glavaţchi, pompier.
Cei 47 de salvatori implicaţi s-au isprăvit cu această misiune.
"Aplicaţiile acestea sunt preconizate pentru a informa, pentru a-i învăţa să acţioneze lucrătorii spitalului în caz de declanşare a incediului", a menţionat Lilian Botnariuc, şeful IGSU Bălţi.
"Având în vedere specificul instituţiei, este extrem de important pentru ca persoanele să fie absolut instruite pentru a nu admite pierderi de vieţi umane", a spus Lilia Ignatiuc, vicedirector al Spitalului de Psihiatrie din Bălţi.
Angajaţii spitalului spun că au învăţat cum să acţioneze corect în asemenea situaţii.
"Foarte importante, pentru că ne învăţăm cum să luăm măsuri.Personalul şi pacienţii care erau la toate cele patru etaje au fost evacuate la timp."
Astfel de simulări vor fi efectuate şi în alte instituţii.
- CONDUȘI PE ULTIMUL DRUM! Rusia distrusă de durere. Cum au fost petrecuți la groapă victemele incendiului din Kemerovo (VIDEO)
- Simulare de amploare pe Aeroportul din Chişinău. Peste 200 de angajaţi şi pasageri au fost evacuaţi, după ce un ghişeu a luat foc
- Incendii din cauza neglijenţii oamenilor. În ultimele 24 de ore au ars 30 de hectare de vegetaţie