Fost fotbalist, Gică Hagi se apucă de scris. Ce subiect va aborda în cartea sa
Gică Hagi a vorbit la superlativ despre antrenorii care l-au format şi care l-au propulsat spre titlul de "cel mai bun fotbalist al României", iar "Regele" a dezvăluit că nu le va mulţumi faţă în faţă, ci prin intermediul unei cărţi scrise de el.
Dacă până în acest moment există mai multe volume despre omul Gică Hagi, acum însuşi fostul mare fotbalist s-a decis să pună mâna pe peniţă şi să-şi scrie memoriile, scrie prosport.ro.
În viitoarea carte scrisă de Hagi vor apărea toţi antrenorii prin mâna cărora actualul antrenor al Viitorului a trecut: "Pentru mine, antrenorul e fundamental. Eu am mai spus, şansele mele au fost două: una că în anii 80 se juca în România fotbal de performanţă, echipele noastre jucat la nivel foarte bun şi european. Şi al doilea, că am avut antrenori care m-au făcut. Poate odată o să scriu de fiecare cine şi cum a fost. Antrenorii care m-au crescut, nea Imi şi toţi ceilalţi au fost de o calitate cu mine... toţi erau importanţi.
Nu uitaţi că eu l-am avut, la 17 ani, pe Mircea Lucescu. N-am jucat nicio secundă la U21. Deci de la juniori, 5 meciuri în prima ligă, am sărit direct la prima echipă. Şi după un an m-a pus şi căpitan. Pentru că era vizionar, vedea. El a văzut un lucru cum văd şi eu, probabil, acum, anumite chestii... El a văzut-o atunci", a spus "Regele" a declarat Hagi pentru DigiSport.