Veniturile la Bugetul naţional au crescut cu 1,45 de miliarde de lei în primele trei luni ale lui 2018
Fiscul a înregistrat un nou record. În trei luni ale anului, în Bugetul Public Naţional s-au acumulat aproape 9 miliarde de lei, în creştere cu 1,4 miliarde de lei faţă de perioada similară din 2017.
Din totalul banilor adunaţi, în bugetul de stat au ajuns 4,4 miliarde de lei, cu 24 la sută mai mult decât în ianuarie-martie anul trecut.
Administraţiile locale au colectat aproape 800 de milioane de lei, în creştere cu 13 procente comparativ cu primul trimestru din 2017.
La fondul asigurărilor sociale au fost transferate 2,8 miliarde de lei, iar la cel al asigurărilor de sănătate în jur de 885 de milioane.
PUBLIKA.MD aminteşte că săptămâna trecută, Serviciul Fiscal a înregistrat un alt record. În doar două zile, instituţia a adus în Bugetul Public Național peste un miliard și 200 de milioane de lei. Astfel, în data de 23 martie, în haznaua statului au ajuns aproximativ 586 de milioane de lei, iar în 26 martie - circa 620 de milioane.
- Moldovenii, mai responsabili. Aproape 93.000 de companii au depus declaraţiile pe venit
- Câţi milionari sunt în Moldova, conform datelor Serviciului Fiscal
- Cheltuim cât câştigăm! În 2017, moldovenii au câștigat, în medie, 2.245 de lei
- SITUAŢIA LA FRONTIERĂ: Bilanţul săptămânii. Câte încălcări au fost înregistrate