Implementarea Acordului de Asociere cu UE, în atenția delegației Parlamentului European
Delegația Comisiei pentru Afaceri Externe este condusă de Laima Liucija Andrikienė, iar cea a Comisiei pentru Bugete – de Siegfried Mureşan.
Agenda vizitei include întrevederi cu Președintele Parlamentului Andrian Candu, președinții comisiilor permanente și ai fracțiunilor parlamentare. Șefii delegațiilor Comisiei pentru Afaceri Externe și Comisiei pentru Bugete vor susține, la Parlament, o conferință de presă.
Potrivit programului, delegația Parlamentului European va mai discuta cu Prim-ministrul Pavel Filip, Președintele țării Igor Dodon, cu membrii Guvernului, reprezentanții CNA, CEC, BNM, reprezentanții organizațiilor financiare internaționale, societății civile și ai partidelor extraparlamentare.
Subiectele discutate în cadrul întrevederilor vor viza progresul reformelor, aspecte legate de statul de drept, buna guvernare, domeniile justiției și mass-media, precum și evaluarea acțiunilor de luptă împotriva corupției.
Europarlamentarii din Comisia pentru Afaceri Externe și Comisia pentru Bugete vor efectua și o vizită în raionul Hâncești, unde vor discuta cu reprezentanții autorităților locale, partidelor politice și societății civile.
Ulterior, delegația Parlamentului European va vizita Ucraina pentru a evalua gradul de implementare a Acordului de Asociere Ucraina – UE.
Despre rezultatele misiunilor în Republica Moldova și Ucraina europarlamentarii vor raporta în cadrul Comisiei pentru Afaceri Externe și Comisiei pentru Bugete. Vizita delegației Parlamentului European în Republica Moldova are loc în perioada 2-6 aprilie 2018.
- Europarlamentarul Andi Cristea către Cristian Preda: Este rușinos ceea ce faceți. Românii sunt cetățeni europeni
- Parlamentul European a decis ca anul să nu mai fie împărţit în ora de iarnă şi ora de vară
- Vlad Plahotniuc: Concluziile emise de Consiliul UE ne încurajează să continuăm reformele pe care ni le-am asumat