Aproape 15.000 de apeluri false la 112. Autorii acestora riscă AMENDĂ de până la 1.500 de lei
foto: publika.md
La doar cinci zile de la lansare, Serviciul Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112 a înregistrat 20.856 apeluri din toată țara. Însă 14.171, adică aproape 68 % dintre acestea, au fost false.
Astfel, potrivit Codului Contravenţional, persoanele care au alertat în zadar serviciile specializate vor primi amenzi de până la 1.500 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore.
Serviciul 112 atenționează că apelurile false ocupă din timpul operatorilor și întârzie tratarea situațiilor reale, timpul mediu alocat unui apel fiind de 40 de secunde.
- Termenul pentru cumpărarea poliţei de asigurare medicală, PRELUNGIT. Persoanele care nu o vor procura VOR FI AMENDATE
- INTERVIU. Pavel Filip: Lansarea Serviciului 112 aduce Republica Moldova mai aproape de Uniunea Europeană
- Penitenţă pentru indecenţă! O româncă, amendată pentru că făcea sex cu un italian de 80 de ani într-o tricicletă
- Aproape 18 mii de apeluri în primele cinci zile la Serviciul Unic de Urgență 112