În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Mântuitorului. Răstignirea nu era practicată de evrei. Cu excepția crucificării a 800 de locuitori ai Ierusalimului de către regele Alexandru Ianeul în 87 î.Hr., în Palestina această pedeapsă era aplicată doar de către autoritatea romană.

Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce era dezbrăcat de haine, biciuit și obligat să parcurgă drumul până la locul execuției, cu barna orizontală a crucii în spate, legată de mâinile întinse. Sentința era pronunțată de către conducătorul provinciei într-un loc public.

Din Scriptură aflăm că după ce Hristos a fost biciuit, Pilat, spălându-se pe mâini, rostește sentința. Mântuitorul Hristos este trimis spre locul răstignirii, purtându-şi crucea.

Ajuns la locul execuției, brațul orizontal al crucii era fixat cu ajutorul cuielor de brațul vertical înfipt din timp în pământ, iar picioarele condamnatului puteau fi așezate pe un scăunel de picioare, ceea ce ușura durerile, dar lungea supliciul. Ele puteau fi și țintuite fără sprijin, ușor îndoite, cu tălpile lipite de stâlpul vertical. În vârful acestuia se fixa o scândură pe care era consemnată vina condamnatului, în cazul Domnului: "Iisus Năzarineanul, Regele Iudeilor".

Trupul mort, coborât de pe cruce, putea fi aruncat într-o groapă comună, împreună cu instrumentele execuției sau putea fi încredințat oricui s-ar fi milostivit să-l îngroape.

Din Sfintele Evanghelii cunoaștem că Iosif din Arimateea l-a coborât pe Domnul de pe Cruce și l-a îngropat împreună cu Nicodim, în mormântul său aflat într-o grădină din apropierea locului răstignirii.

Moartea a intrat în creație prin despărțirea omului de Dumnezeu. Din iubire față de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a întrupat și a primit moartea de bună voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o învinge. Astfel, Hristos întoarce rostul morții. În loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viață, ea e folosită de El ca mijloc de biruire a ei, afirmă părintele Dumitru Stăniloae. El a învins moartea nu numai pentru că a fost Dumnezeu, ci și pentru că umanitatea Lui a fost fără de păcat.

Pentru Hristos moartea nu era inevitabilă, deoarece El fiind străin de păcat nu purta în Sine germenele morții. Hristos nu moare de o moarte naturală, rezultat al unui proces ce culminează cu descompunerea fizică, nu este atins de vreo boală, ci primește moartea de bună voie. De aceea îndură moartea în toată grozăvia ei, moartea prin excelență, scrie antena3.ro