Chişinăul, mai plin de culoare! Silvia Radu plantează flori în Scuarul Catedralei (FOTO)
Autorităţile municipale au început să amenajeze Capitala pentru sărbătorile pascale. În Scuarul Catedralei muncitorii muncesc de dimineaţă, au plantat flori şi au vospit scările.
Şi primarul interimar, Silvia Radu, a fost surprinsă astăzi cum plantează flori în Scuarul Catedralei. Într-o fotografie postată de deschide.md se vede că primarul interimar este însoțită de un angajat al primăriei acolo unde este și un automobil al muncipalității.
PUBLIKA.MD aminteşte că, ieri, Silvia Radu a spus că Chișinăul va avea decorațiuni de Paște. Acestea vor fi amplasate, începând cu ziua de sâmbătă, în Scuarul Catedralei.
"În anii trecuți am avut decorațiuni mult prea scumpe și cred că nu erau așa de frumoase. Anul acesta am decis să nu mai folosim banii publici și să plătim de două ori mai mult așa cum se făcea anii trecuți, în schimb, cu ajutorul unui investitor privat care iubește Chișinăul, reușim să montăm aceste decorațiuni superbe pentru a aduce un plus de frumusețe sărbătorilor pascale. Le mulțumesc pentru implicare, pentru gestul lor frumos", a precizat Silvia Radu într-o postare pe Facebook.