O nouă familie din Bălți s-a ales cu locuinţă în cadrul programului Prima Casă
O nouă familie s-a ales cu locuinţă în cadrul programului "Prima Casă". Tinerii din Bălţi, care îşi vor sărbători nunta în această lună, au semnat contractul de împrumut cu banca şi plănuiesc să se mute în casă nouă până la sfârşitul săptămânii.
Cei doi şi-au procurat un apartament cu două camere, mai ales că aşteaptă şi un copil. Octavian şi Marina, în vârstă de 29 de ani şi, respectiv, 20 de ani, susţin că procedura de a obţine creditul a fost una lejeră.
"Despre acest proiect am aflat de la noutăţi. Încă nici nu apăruse în Monitorul Oficial, că eu deja cunoşteam despre oportunităţile, beneficiile pentru noi. Noi ne gândeam la o locuinţă, dar aşa sumă de bani ca să îţi procuri un apartament era cam dificil", a spus beneficiarul programului "Prima Casă", Octavian Volentir.
Cuplul şi-a ales un apartament cu două camere de 21 de mii de euro.
"Este reparaţie, baia este făcut tot, trebuie doar să îl mobilăm. Pe lună, în timp de 10 ani, întoarcem 3 mii 800 de lei, însă o să ne străduim, dacă o să fie posibilitate să închidem creditul mai repede", a spus Marina Volentir.
Banca la care au depus dosarul le-a făcut o surpiză.
"Familia Volentir primeşte un bonus de 1.500 de lei, 50 de procente din comisionul de 0,1 procente. La fel, primeşte bonus pentru asigurare, în mărime de 25 de procente", a spus directorul filialei bancare, Larisa Pâslariuc.
Octavian Volentir susţine că acest proiect îi va motiva pe moldoveni să rămână acasă.
"Menţine lumea în ţară, în Republica Moldova. Eu sunt patriot, pentru Republica Moldova. Eu nu vreau să plec peste hotare ca alţii", a spus beneficiarul programului "Prima Casă", Octavian Volentir.
Aceasta este a doua familie din Bălţi care şi-a cumpărat o locuinţă prin programul Prima Casă. Cererile pentru obţinerea unui credit cu o dobândă de 9,03 la sută pot fi depuse la Moldindconbank, Victoriabank, Moldova-Agroindbank şi Mobiasbanca.
Valoarea maximă a locuinţei care poate fi procurată este de un milion de lei, pentru care trebuie achitat un avans iniţial de doar 10 la sută. Beneficiari pot fi cetăţenii cu vârsta de până la de 45 de ani, angajați oficial și care nu au alte credite ipotecare. Programul a fost lansat la iniţiativa premierului Pavel Filip
- Criza deşeurilor se extinde la Bălţi: Oraşul nu mai este salubrizat pentru că autorităţile locale nu au semnat contract cu groapa de gunoi
- IMAGINI EMOŢIONANTE! Şi-au lăsat copilul singur cu câinii şi au încuiat uşa. Ce au găsit părinţii când s-au întors acasă
- TU ŞTIAI? Ce fac oamenii de succes când pleacă de la serviciu
- ATENŢIE, ŞOFERI! Lista străzilor care vor fi astăzi reparate