VESTE BUNĂ pentru locuitorii Capitalei! Linie nouă de troleibuz până în orașul Sângera, pe șoseaua Muncești
Locuitorii din Sângera vor putea călători până în centrul Capitalei cu troleibuzul. Asta după ce o nouă linie de transport public va fi lansată în data de 7 mai. Ruta cu numărul 31 va avea următorul itinerar: troleibuzul va porni de pe strada 31 august 1989, va coborâ pe strada Alexandr Puşkin şi va merge pe bulevardele Ştefan cel Mare şi Sfânt, Constantin Negruzzi, Iuri Gagarin.
Iar de pe şoseaua Munceşti va ajunge în oraşul Sângera. Înapoi acesta va merge pe şoseaua Munceşti, bulevardele Gagarin, Negruzzi, Ştefan cel Mare, strada Bănulescu-Bodoni şi va ajunge pe strada 31 august 1989. Potrivit primăriei municipiul Chişinău, pe ruta numărul 31 vor circula doar troleibuze cu mers autonom.
PUBLIKA.MD aminteşte că în acest an, vor fi asamblate 20 de unităţi de transport electric, cinci dintre care vor fi dotate cu sisteme de aer condiţionat şi de propulsare autonomă, adică vor circula fără fir, pe acumulatori.
În prezent, pe străzile Capitalei circulă peste 300 de troleibuze, dintre care peste 200 sunt noi. Reprezentanţii Regiei Transport Electric susţin că, în următoarea perioadă, urmează să le schimbe şi pe cele vechi care au mai rămas.
- PDM regretă că Maia Sandu nu a candidat la primăria Chişinău, ar fi avut şanse mai mari ca Năstase: Îl vom susține însă și pe Năstase, dacă devine candidat unic al forțelor de dreapta
- Străzile din suburbiile Capitalei vor fi reparate. Programul asfaltărilor
- Cinci candidaţi şi-au depus deja dosarele pentru funcţia de primar general al Capitalei