Mănăstirea Golia, executată silit după ce starețul a pierdut 60.000 de euro la jocurile de noroc
Vitalie, stareţ la Mănăstirea Golia, a împrumutat 60.000 de euro şi i-a pierdut la jocuri de noroc. Lăcaşul de cult va fi executat silit. Asta a stabilit instanţa, scrie money.ro.
Păgubitul, un angajat din administraţia locală, l-a împrumutat pe fostul stareţ al mănăstirii Golia cu 60.000 de euro, faţa bisericească susţinând că are de plătit datorii la utilităţile mănăstirii.
Numai că, de fapt, preotul căzuse în patima jocurilor de noroc şi a pierdut toţi banii.
Cum nu returna împrumutul, a fost de acord să semneze şi să parafeze cu ştampila mănăstirii un act în care recunoştea împrumutul.
Aşa s-a ajuns la instanţă, care a obligat mănăstirea să returneze banii, chiar dacă între timp Vitalie a fost dat jos din scaunul de arhimandrit şi stareţ.
"Suma va fi plătită de Mănăstirea Golia. Se va plăti în tranşe, pentru că este o sumă foarte mare", a declarat Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
- Trei bucătari din Franţa au luat lecţii de gătit de la măicuțele care slujesc la mănăstirea din satul Frumoasa
- Localnicii din nordul ţării respectă obiceiurile lăsate de străbuni. Ce au făcut moldovenii de Sfinții 40 de Mucenici
- Ce se spune despre copiii concepuţi în Vinerea Mare. Avertismentul transmis de un preot