Autorităţile chineze au lansat un site oficial unde pot fi denunţaţi spioni
Autorităţile chineze au lansat un site oficial unde pot fi denunţaţi „spioni”, precum şi orice acţiune care îndeamnă la subversiune sau la „răsturnarea sistemului socialist”, scrie digi24.ro.
Platforma (www.12339.gov.cn) a fost lansată duminică de Ministerul Securităţii Naţionale. Ea vizează colectarea de informaţii privind activităţi care pun în pericol securitatea ţării, a precizat ministerul. Site-ul există în două versiuni, chineză şi engleză.
Beijingul evocă permanent ameninţarea unor „forţe străine ostile” care ar încerca să creeze probleme în ţară. Iar autorităţile fac tot mai mult apel la cetăţeni să colecteze informaţii.
Informatorii pot acum să completeze un formular pe această platformă, oferind detalii despre tipul de pericol (spionaj, terorism, separatism, divulgarea de secrete de stat, subversiune) şi presupusul autor (nume, naţionalitate, coordonate).
Cel care depune sesizarea poate rămâne anonim. Însă autorităţile îi atenţionează pe autorii unor eventuale denunţuri false: „Orice persoană care inventează intenţionat fapte sau care deformează realitatea va trebui să îşi asume toate consecinţele”, avertizează platforma.
Site-ul a fost lansat cu ocazia Zilei Naţionale de educaţie în securitate naţională, care este organizată la 15 aprilie începând din 2016, pentru a sensibiliza opinia publică în legătură cu această tematică.
În acest an, a fost de asemenea difuzată o bandă desenată intitulată „Un prieten cu mască”, pentru a face apel la vigilenţă împotriva „infiltrării politice”.
Ea arată un occidental membru al unei organizaţii neguvernamentale străine care încearcă să organizeze manifestaţii în China. Pentru a-şi atinge scopul, bărbatul mituieşte un chinez pentru a inocula unor muncitori 'idei occidentale' în materie de dreptul muncii şi sindicate.
Povestea se termină printr-un apel telefonic de denunţ din partea unui muncitor, urmat de arestarea chinezului şi de încercarea disperată a occidentalului de a fugi, urmărit de cătuşe uriaşe.
În 2016, o bandă desenată imprimată pe zidurile unor clădiri publice îi atenţiona pe chinezi asupra trucurilor de seducţie folosite de unii străini cu scopul de a obţine informaţii.
Conform media de stat, aproximativ 900.000 de străini erau prezenţi în China în 2017, un număr extrem de mic raportat la populaţia totală a ţării (1,38 miliarde de locuitori).
- Caz fără precedent. Un bebeluș s-a născut la 4 ani după ce părinții lui au murit. Cum a fost posibil
- A fost descoperit cel mai vechi detector de cutremure. Merge ca un ceas elvețian și prezice seismele cu acuratețe și azi
- Caz nemaiîntâlnit în China. Un copilul s-a născut la patru ani după moartea părinților. Cum a fost posibil
- Impresionant! Chinezii inaugurează cel mai lung pod din lume. Are şase benzi şi patru tuneluri (VIDEO)