Războiul va lua sfârşit? Seulul vrea un tratat de pace cu Phenianul
Coreea de Sud va încerca să lanseze discuţii în vederea declarării oficiale a încheierii războiului în peninsulă, în cadrul unui extrem de rar summit intercoreean, săptămâna viitoare, a anunţat miercuri preşedinţia, relatează AFP, citată de News.ro.
"Examinăm posibilitatea de a înlocui regimul armistiţiului în peninsula coreeană cu un regim de pace", a declarat pentru presă un oficial de rang înalt de la Casa Albastră, preşedinţia sud-coreeană.
"Însă acesta nu este lucru pe care să-l putem face singuri. Sunt necesare discuţii strânse cu părţile pertinente, inclusiv Coreea de Nord".
Preşedintele american Donald Trump tocmai a declarat că summitul între liderul nord-coreean Kim Jong-un şi preşedintele sud-coreean Moon Jae-in ar putea să fie ocazia - cu "binecuvântarea sa" - de a discuta despre un tratat de pace în vederea închiderii oficiale a conflictului, potrivit Digi24.ro.
Războiul Coreei (1950-1953) s-a încheiat cu un armistiţiu şi nu cu un tratat de pace, iar ambele părţi se află în continuare, teoretic, în război. Zona Demilitarizată (DMZ) care împarte peninsula este înţesată de mine şi fortificaţii.
Comandamentul ONU, condus de Statele Unite, China şi Coreea de Nord au semnat acest armistiţiu, însă nu şi Coreea de Sud. Este de aşteptat ca redactarea unui tratat de pace să fie extrem de complicată.
Phenianul şi Seulul revendică amândouă suveranitatea asupra întregii peninsule. Un tratat ar putea să spună că cele două Corei se recunosc reciproc.
Nordul va cere, probabil, retragerea militarilor americani staţionaţi în peninsulă.
Consilierul sud-coreean pe probleme de securitate naţională Chung Eui-yong a declarat miercuri că Seulul şi Washingtonul vor ca Phenianul să renunţe la ambiţiile atomice.
El a declarat că a discutat cu omologul său american, proaspăt numit, John Bolton, despre modalităţi "de stabilire a unui regim de pace ultim", însă doar dacă Nordul "ia decizia bună".
În trecut, Phenianul a reclamat un tratat de pace cu Statele Unite, argumentând că cele două ţări sunt părţi implicate direct în război.
"Coreea de Sud este parte directă, cine o poate contesta?", a lansat reprezentantul Casei Albastre.
Cele două Corei ar putea să ajungă la un acord iniţial. Acesta ar fi urmat de o întâlnire între Kim şi Trump şi de un summit trilateral în vederea pecetluirii acordului, a continuat el, evocând de asemenea o întâlnire cvadripartită, referindu-se la China.
Însă, a avertizat el, "nu sunt sigur că ne vom servi de expresia «a pune capăt războiului»" în timpul summitului.
"Noi vrem să ajungem la un acord în vederea interzicerii activităţilor ostile între Sud şi Nord".
Al treilea summit intercoreean de la sfârşitul războiului va avea loc pe 27 aprilie. El va fi urmat de o întâlnire între Kim şi Trump - prima de acest fel.