Oficiali SUA: Bombardamentele efectuate de Statele Unite, Franţa și Marea Britanie asupra Siriei au avut impact limitat, regimul încă are arme chimice
Bombardamentele efectuate de Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa au avut doar un impact limitat asupra stocurilor de arme chimice ale Siriei, astfel că Administraţia Bashar al-Assad are capacitatea de a comite noi atacuri neconvenţionale, afirmă oficiali americani citaţi de agenţia Reuters.
Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa au lansat pe 14 aprilie bombardamente în Siria, vizând laboratoare de fabricare a armelor chimice şi depozite de armament. Bombardamentele au fost lansate după un atac chimic comis la periferia Damascului şi atribuit regimului Bashar al-Assad, care a negat orice implicare.
După evaluarea rezultatelor operaţiunii, oficiali americani au explicat că bombardamentele au avut efecte, în special asupra complexului din Barzah, constatând însă că numeroase arme chimice erau stocate în alte baze. Programul chimic sirian este "suficient de bun pentru a fi utilizat în funcţie de necesităţile regimului Bashar al-Assad", a declarat un oficial american citat de Reuters, scrie mediafax.ro