OnePlus 6 ar putea fi cel mai ieşit din comun dispozitiv din portofoliul companiei. DETALII
OnePlus continuă metoda neconvenţională de promovare a următorului său smartphone, mult aşteptatul OnePlus 6. Pe contul de Twitter OnePlus India, compania a publicat o fotografie care prezintă ceea ce pare a fi spatele dispozitivului, lucru care ne dezvăluie faptul că avem de a face cu un design nou, realizat din materiale diferite faţă de generaţiile trecute, sugerând că OnePlus 6 va fi probabil cel mai ieşit din comun dispozitiv din portofoliul companiei de până acum, scrie go4it.ro.
Deja au început să apară speculaţii despre materialul de pe spatele telefonului, unii spunând că este vorba despre sticlă, în timp ce alţii spun că ar putea fi vorba despre ceramică.
În oricare dintre aceste situaţii, telefonul ar putea să ofere încărcare wireless, însă în cazul în care este folosită ceramica, telefonul ar putea fi mai rezistent la zgârieturi, însă mai fragil în cazul în care acesta este scăpat pe ciment.
Ceramica este un material care se foloseşte destul de rar în industria dispozitivelor mobile, întrucât producţia sa nu este tocmai ieftină. Am văzut-o în trecut pe câteva modele Xiaomi precum Mi Mix şi Mi Mix 2S, pe Essential Phone şi chiar pe OnePlus X, un model disponibil într-o ediţie limiată în urmă cu 3 ani.
Există însă posibilitatea ca OnePlus să ofere mai multe variante pentru OnePlus 6, cea scumpă putând fi echipată cu un spate din ceramică. Acest detaliu despre OnePlus 6 vine la scurt timp după ce compania a dezvăluit că va oferi şi rezistenţă la apă pe noul model, dar şi după confirmarea prezenţei unui decupaj în display în partea de sus, asemeni iPhone X.