Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre toleranţă. În fond înseamnă îngăduinţă şi indulgenţă. Dar în contextele social-politice actuale cel mai răspândit sens al termenului toleranță este faptul de a suporta ceva ce nu ne place. Suntem toleranți când respectăm libertatea altora, modul lor de gândire și de viață, opiniile lor politice, religioase și de orice altă natură atunci când acestea sunt altele decât ale noastre.

Noțiunea a apărut în Europa secolului 16 în contextul combaterii fanatismului religios. Scritorului și filozofului francez Voltaire i se atribuie fraza, considerată sloganul fundamental al toleranței: "Nu sunt de acord cu ceea ce spui, dar voi apăra până la moarte dreptul tău de a o spune". Folclorul nostru a formulat echivalente plastice ale dictonului voltairian: Trăiește și lasă-l și pe altul să trăiască. Lasă-mă să te las. Dă-mi o pace și-ți dau două.

Filozoful britanic John Locke opina în secolul 17 că toleranța înseamnă «a înceta să lupți contra lucrurilor care nu pot fi schimbate». Moraliștii zic că toleranța este aplicată atunci când recunoști că un lucru este rău, dar lupta contra acestui rău va genera un rău și mai mare. Adică, vorba înțeleptului nostru folclor, e rău cu rău, da-i mai rău fără rău.

Umanismul și liberalismul sunt doctrinele care cultivă toleranța. Nu neapărat liberalismul moldovenesc care e uneori intolerant față de propria doctrină.

Opusă toleranței este intoleranța, despre care promotorii toleranței spun: "Există un singur lucru care nu poate fi tolerat și anume intoleranța". E o afirmație paradoxală care ne conduce spre paradoxurile toleranței. Adică, la cazurile în care reprezentanții unor grupuri tolerate sunt intoleranți față de alte grupuri tolerate.

Bunăoară, muzicianul Elton John, fiind gay, a declarat că de-ar fi voia lui, ar trimite toate religiile în camera de gazare. Adică, s-au ciocnit între ele 2 tipuri de toleranță.

Sau chestiunea vălului purtat de femeile musulmane în ţările occidentale. Dacă se cere să fie purtat în mod obligatoriu, sunt lezate drepturile femeilor, dacă se cere interzicerea lui, e încălcat dreptul la libertatea conștiinței.

Ce să-i faci, asta e soarta cuvintelor. Deseori ajung să însemne altceva decât intenționează...

Cu speranţa că v-am ajutat să fiţi mai toleranţi faţă de inconsecvenţele toleranţei, să ne auzim de bine!