Moldova și Turcia, interesate de dezvoltarea relațiilor bilaterale pe toate dimensiunile
Relațiile moldo-turce sunt în continuă dezvoltare atât în plan politic, cât și comercial-economic, social, cultural, însă există potențial suficient pentru extinderea și aprofundarea lor pe toate dimensiunile. Constatările au fost făcute de miniștrii afacerilor externe ale celor două state, Tudor Ulianovschi și Mevlüt Çavuşoğlu, în cadrul întrevederii de la New York, unde șefii diplomațiilor de la Chișinău și Ankara participă la Reuniunea de nivel înalt a Adunării Generale ONU privind construcţia păcii durabile.
Tudor Ulianovschi și Mevlüt Çavuşoğlu au discutat despre relaţiile excelente de cooperare moldo-turcă, menţionând interesul comun pentru dezvoltarea acestora în diverse domenii, atât în plan bilateral, cât şi multilateral.
Cei doi miniștri au menționat că un pas important în direcția respectivă sunt și consultările politice interministeriale, la nivel de secretari de stat, care au avut loc la Ankara în perioada 23 – 24 aprilie curent.
Miniștrii Ulianovschi și Çavuşoğlu au exprimat intenţia de a extinde relaţiile bilaterale. În context, interlocutorii au punctat un şir de evenimente planificare pentru 2018, accentul fiind pus pe vizita oficială în ţara noastră a preşedintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan, în cadrul căreia s-a propus semnarea Declaraţiei privind stabilirea unui parteneriat strategic între Republica Moldova şi Turcia.
Oficialii au reconfirmat interesul reciproc pentru dezvoltarea în continuare a relaţiilor comercial-economice, reieșind din avantajele oferite de Acordul de liber schimb între cele două ţări, care a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2016.
În opinia miniștrilor, acest document oferă toate posibilitățile mediului de afaceri din ambele state să stabilească parteneriate reciproc avantajoase, inițieze proiecte investiționale, precum și să contribuie la promovarea produselor și serviciilor pe piețele din alte regiuni ale lumii.
Ministrul Ulianovschi a mulţumit Guvernului de la Ankara pentru asistenţa tehnică şi financiară acordată Republicii Moldova prin intermediul Agenţiei Turce de Cooperare şi Coordonare (TIKA).
În timpul dialogului, miniștrii de externe au avut un schimb de opinii privind securitatea regională și internaţională, trecând în revistă ultimele evoluții a situației din anumite zone, prezentând și viziunile guvernelor de la Chișinău și Ankara asupra căilor de soluționare a conflictelor existente, inclusiv a conflictelor prelungite.
Ministrul Tudor Ulianovschi a reiterat invitaţia adresată omologului său turc de a întreprinde o vizită oficială în Republica Moldova.
- Alexandr Lukaşenko laudă guvernarea de la Chişinău: Este important ca noi să nu le cerem să părăsească Europa
- Cea mai lungă autostradă din Europa va trece prin MOLDOVA
- Tudor Ulianovschi: Finanțarea pentru Dezvoltare este o premisă indispensabilă pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă la nivel internațional și național
- Curăţenie generală în toată Moldova. PDM dă startul unei campanii la nivel național, la care sunt invitaţi toţi cetăţenii