Trei cetăţeni turci, condamnaţi pentru fabricarea actelor false, au fost expulzaţi din Moldova
Trei cetăţeni turci, printre care un minor, au fost condamnaţi pentru confecţionarea, deţinerea şi folosirea documentelor oficiale false de importanţă deosebită, care acordă drepturi.
Procuratura municipiului Chişinău le-a demonstrat vinovăţia, toţi trei fiind amendaţi penal cu sume cuprinse între 25.000 de lei şi 35.600 de lei, cu recuperarea cheltuielilor judiciare de 11.418 lei şi cu expulzarea de pe teritoriul Republicii Moldova.
Potrivit procurorilor, în decursul anului 2017, aflându-se pe teritoriul Turciei, inculpaţii au determinat anumite persoane să confecţioneze şi să le aplice în paşapoarte, contra plată, permise de şedere false pe teritoriul Germaniei.
În luna februarie a anului 2018, fiind în Moldova, aceştia au încercat să ajungă la destinaţie - în Germania, în baza actelor oficiale false. Încercările acestora au fost zădărnicite însă de către oamenii legii, cărora le-a trezit suspiciuni veridicitatea permiselor de şedere pe teritoriul Germaniei, care erau aplicate în paşapoartele cetăţenilor turci.
Toţi trei au fost reţinuţi în momentul în care vroiau să traverseze frontiera: unul pe Aeroportul Internaţional Chişinău, iar ceillalţi doi, printre care şi minorul - la Punctul de trecere a frontierei Criva-Mamaliga Auto.
Potrivit răspunsului ambasadei Germaniei la interpelarea autorităţilor Republicii Moldova, permisele de şedere, prezentate de către inculpaţi, au fost furate în toamna anului 2017, în timpul unei spargeri la sediul Autorităţii pentru Străini din oraşul Berlin, actele fiind anunţate în căutare.
Inculpaţii au vîrstele cuprinse între 16 şi 20 de ani şi şi-au recunoscut integral vina.
- Antreprenorii din Cehia şi Republica Moldova îşi unesc eforturile pentru a dezvolta sectorul energiei verzi în ţara noastră
- Iurie Leancă: Germania este un partener crucial pentru parcursul european al Republicii Moldova
- Securitatea, pe agendă. Moldova şi România au semnat o declarație privind domeniul securității
- Republica Moldova este un partener de încredere al UE în domeniul Pieței Digitale din cadrul Parteneriatului Estic