Ziua Armatei Române. Eroii înmormântaţi în cimitirul românesc de lângă satul Ţiganca au fost comemorați
Omagiu pentru eroii înmormântaţi în cimitirul românesc din apropierea localităţii Ţiganca din raionul Cantemir. La ceremonia, care a avut loc cu prilejul Zilei Armatei Române, au fost prezenţi locuitorii din apropiere, ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniţă şi militari de pe ambele maluri ale Prutului.
Ei spun că soldaţii, care au luptat sub steagul românesc pe pământurile basarabene merită să fie cinstiţi.
Un sobor de preoţi condus de Înaltpreasfinţitul Petru, mitropolitul Basarabiei au oficiat o slujbă de pomenire.
După serviciul divin, cei prezenţi au depus flori la cele peste o mie de morminte ale eroilor căzuţi în iunie 1941, în timpul celui de-al Doilea război mondial. Mulţi dintre ei nu au fost identificaţi nici până în prezent.
"Noi suntem pamanteni de aici, din satul vecin Cania, avem si la noi asa cimitir de onoare, sunt inmormantati tot la 900 de eroi. Pastram memorie vesnică si o sa pastram tot timpul."
"Am venit să comemorăm eroi căzuţi aici în timpul operaţiunilor militare."
"Au venit sa reintregeasca tara, dar au cazut aici in somnul de veci si este datoria noastra sa venim aici sa-i comemoram"
"Un glonţ pornit spre pieptul tău, cu pieptul meu eu l-am oprit, nu plange Maica Romanie, aduna tot ce-i bun sub soare, ne cheama si pe noi la praznic, când Romania va fi mare", a spus preşedintele Asociaţiei Veteranilor de război a Armatei, Mihai Rostovan.
"Ne amintim despre cei care nu sunt cu noi, eroii neamului romanesc, cei care impreuna cu veteranii armatei romane au făcut ca Romania sa fie astazi ceea ce este un stat membru si respectat al UE si al NATO", a spus ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniță.
Cimitirul românesc din apropierea localităţii Ţiganca a fost reconstruit în anul 2006. Atunci, la ceremonia de inaugurare a fost prezent şi ultimul rege al României, Mihai, care s-a stins din viaţă la finele anului trecut.
- Preşedintele Poloniei nu va participa la ceremonia de deschidere a Campionatului Mondial din Rusia. Care este motivul
- Roberto Bordin, antrenorul clubului de fotbal Sheriff Tiraspol, premiat cu Banca de Aur
- OMAGIU INEDIT pentru DJ-ul suedez Avicii, care s-a stins din viaţă. Localnicii şi turiştii din Utrecht au rămas surprinşi
- Eroiii care și-au sacrificat viața în numele PATRIEI, comemorați la Cimitirul Românesc de Onoare de la Țiganca