Comisia Europeană a prezentat primele propuneri pentru combaterea dezinformării online
FOTO: publika.md
Bruxellesul şi-a prezentat joi propunerile pentru combaterea dezinformării online, îndemnând Facebook şi Twitter să vâneze mai eficient ştirile false (''fake news''), fără a prevedea însă reglementări, scrie agerpres.ro.
Subliniind că este tot mai mult nevoie de a garanta procese democratice viabile - aşa cum a arătat, recent, şi scandalul Facebook/Cambridge Analytica privind exploatarea datelor personale într-un context electoral -, Comisia Europeană a făcut propuneri relativ timide, comentează AFP.
Executivul comunitar a publicat joi o "comunicare", adică un document politic care nu are efecte juridice, în care îşi expune opinia.
Comisia Europeană propune "un cod de bună conduită" pentru Google şi Facebook, în special pentru a lupta împotriva dezinformării online.
Examinarea reclamelor cu scop politic şi accelerarea închiderii conturilor care distribuie ştiri false se numără printre măsurile pe care platformele sunt îndemnate să le adopte.
Dacă rezultatele se lasă aşteptate, Comisia Europeană nu exclude totuşi să propună mai târziu acţiuni de reglementare.
Executivul comunitar propune de asemenea un sprijin pentru o reţea independentă de specialişti care să verifice faptele şi o serie de măsuri care urmăresc să stimuleze un jurnalism de calitate şi să promoveze educaţia în privinţa mass-media.
Aceste propuneri au fost elaborate pe baza unui raport al unui grup de lucru, creat în ianuarie şi format din 40 de reprezentanţi ai marilor instituţii media europene (RTL, Mediaset, Sky News), ai societăţii civile (Reporteri fără frontiere) sau ai giganţilor tehnologici (Facebook, Twitter şi Google), precum şi universitari şi jurnalişti.
Anul trecut, Germania a adoptat măsuri pentru a lupta împotriva dezinformării pe reţelele de socializare, iar Franţa pregăteşte în prezent o lege pentru a combate ştirile false în perioade electorale.

- SCANDALUL Cambridge Analytica continuă. Rusul Kogan atacă Facebook
- Facebook stabileşte noi reguli de publicare a reclamelor electorale
- Autorul atacului din Toronto l-a elogiat pe Elliot Rodger, cel care a ucis şase persoane în urmă cu patru ani
- Gafă uriaşă! "Wonder Woman" laudă Huawei de pe iPhone. Cum a remediat greşeala