Zeci de moldoveni aleg să petreacă Ziua Muncii la pensiunile din țară. Ce surprize îi așteaptă
Pensiunile din ţară au dat startul sezonului estival. La Butuceni este forfotă mare, iar unitatea de cazare este arhiplină. Aici au venit peste 150 de turişti, în cea mai mare parte străini. Astăzi, de 1 Mai, administraţia pensiunii a pregătit pentru ei un meniu şi un program special.
În prima parte a zilei, turiştii străini au fost provocaţi să gătească bucate tradiţionale moldoveneşti.
Bărbatul din imagine a venit tocmai de peste ocean şi spune că i-a fost greu să gătească plăcinte.
"Wow! Este foarte greu, cum faceţi voi asta? " , a zis turistul.
Bucătăresele spun că s-au pregătit minuţios pentru această zi, iar toate felurile de mâncare au fost gătite din produse naturale.
"Am gătit zeamă, avem fripturică şi de viţeluş şi de porc. Avem sărmăluţe. Se preferă foarte mult borşul roşu la noi, supa cu fasole, dar şi friptura", a spus o bucătăreasă.
"Vinul este foarte bun, cel mai bun. "
"Moldova este o ţară frumoasă. Mi-au plăcut şi mănăstirile."
După amiază, turiştii au fost plimbaţi de un car cu boi.
" Am venit nu doar pentru că este 1 Mai, era ceva planificat de mai înainte. Aţi rezervat din timp ? rs: Da, de o săptămână."
Administraţia pensiunii susţine că până în luna iunie, toate locurile au fost deja rezervate.
"Ne mândrim că tot mai mulţi străini au început să ne viziteze, acum s-a deschis sezonul de vară. După cum vedeţi avem o grupă din Austria, sunt 50 de persoane care au venit să petreacă sărbătoare de 1 Mai în Moldova. Secretul este ţara noastră, căci avem o ţară frumoasă şi cu obiceiuri", a declarat Olesea Cojocari, administratoare pensiune.
O zi de odihnă la pensiunea din Butuceni costă în jur de 500 de lei. Preţul include două mese pe zi şi programul artistic.
- Pregătirile pentru 1 mai sunt în toi. Oamenii şi-au umplut coșurile cu bunătăţi şi vor încinge grătare la iarbă verde
- Polițiștii vor fi la datorie de 1 mai
- 1 MAI 2018. În 66 de ţări ale lumii este marcată astăzi Ziua Internaţională a Muncii
- Mii de oameni au ieşit în stradă pentru a marca ziua de 1 mai în Indonezia şi Filipine