Acuzaţii GRAVE la adresa Iranului. Israelul are dovezi concludente privind un program nuclear iranian secret
Embed:
Iranul nu a avut doar un program de obţinere a energiei nucleare, ci a încercat să obţină în secret arme atomice. Acuzaţiile vin de la premierul israelian, Benjamin Netanyahu, care a anunţat că Israelul are zeci de mii de documente, sustrase din Iran de agenţii serviciului de spionaj. Israelul, alături de Statele Unite ale Americii, critică acordul nuclear internaţional din 2015, prin care sancţiunile economice impuse Teheranului au fost anulate.
Iranul s-a angajat acum trei ani ca în schimbul ridicării embargoului la exporturile de petrol şi gaze, să suspende operaţiunile de îmbogăţire a combustibilului nuclear şi să-şi reducă stocurile de uraniu şi apă grea. În plus, trebuia să permită accesul inspectorilor ONU la instalaţiile de obţinere a combustibilului nuclear.
" După semnarea acordului din 2015, Iranul şi-a intensificat eforturile de ascundere a documentelor secrete legate de programul său nuclear. În 2017, acestea au fost mutate într-un loc secret din Teheran", a spus Benjamin Netanyahu, premierul israelian.
Benjamin Netanyahu susţine că agenţii MOSSAD au reuşit să intre în posesia a numeroase documente din depozitul respectiv.
" Iată ce am obţinut: 55 de mii de pagini şi alte 55 de mii de fişiere electronice salvate pe 183 de CD-uri", a mai spus Benjamin Netanyahu, premierul israelian.
Netanyahu afirmă că sunt suficiente dovezi care arată că Iranul a minţit în timpul negocierilor pentru acordul încheiat în 2015. Preşedintele american, care are o poziţie similară, a anunţat că va lua în curând o decizie privind retragerea Statelor Unite din acest acord. Iranul a anunţat deja că nu este dispus să renegocieze acordul, care prevede anumite restricţii la reluarea cercetărilor nucleare şi a importului de armament şi de tehnologii avansate pe o perioadă de până la 15 ani.