Caz tragic în Italia! Un român a fost spulberat de metrou, după ce a căzut pe şine
foto: antena3.ro
canal tv
Un bărbat român, în vârstă de 50 de ani, a fost lovit de un tren, duminică seară, în localitatea Genova, Italia, după ce a căzut pe șinele de la metrou.
Se pare că bărbatul se afla sub influența alcoolului și mergea pe marginea peronului din stația de metrou Brignole, din Genova, când a pierdut echilibrul și a căzut pe calea ferată. Din nefericire, în acel moment a fost lovit de un tren care sosea în stație, scrie Realitatea.net.
La fața locului a intervenit imediat o ambulanță care l-a transportat pe bărbat cu cod roșu la spitalul din localitate.
Potrivit rotalianul.com, starea sa este foarte gravă.