Un bărbat din satul Ţipala a urcat băut la volan. Poliţiştii au fost ŞOCAŢI când au văzut ce alcoolemie avea
Embed:
A urcat băut la volan şi a ajuns cu maşina în peretele unui magazin. Este isprava unui bărbat de 39 de ani. Accidentul a avut loc în satul Ţipala, raionul Ialoveni. Şoferul abia se ţinea pe picioare şi avea o alcoolemie care depăşea de aproape 10 ori limita admisă de lege.
În urma impactului, bărbatul s-a ales cu leziuni uşoare şi nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acum, el riscă dosar penal pentru că a urcat băut la volan, o amendă de peste 42 de mii de lei şi privarea dreptului de a conduce pe o perioadă de până la cinci ani.
Recent, Inspectoratul Naţional de Patrulare a propus sancţiuni mai aspre pentru şoferii prinşi beţi la volan. Mai exact, ca aceştia să rămână fără permis de conducere, iar pentru a-l recupera să susţină din nou examene.

- Caz șocant în România. Un tânăr și-a ucis un prieten după ce a trecut, din greșeală, cu mașina peste el
- Ca la el acasă! Cum și-a parcat mașina de lux un șofer din Capitală (FOTO)
- ACCIDENT TRAGIC pe șoseaua Orhei-Bălți. Șoferul automobilului a murit pe loc (IMAGINI DE GROAZĂ)
- Trecătorii au rămas muți de uimire. Cum arată mașina misterioasă care a năucit un întreg oraș