Fostul antrenor-legendă al lui Manchester United, Sir Alex Ferguson, operat de urgență pe creier
Sir Alex Ferguson, antrenorul de legendă, care a condus Manchester United la câştigarea a 38 de trofee în 26 de ani, a fost operat sâmbătă pentru o hemoragie craniană şi se află la terapie intensivă, scrie digi24.ro.
„Operaţia a decurs bine, dar el are nevoie de o perioadă pentru recuperare”, a anunţat Manchester United.
Ferguson, în vârstă de 76 de ani, a plecat de la United în mai 2013. Este cel mai titrat antrenor din fotbalul britanic. El a fost prezent duminica trecută pe Old Trafford, alături de managerul de la Arsenal, Arsene Wenger, scrie News.ro.
Potrivit digisport.ro, care citează Sky Sports, fostul manager al lui Manchester United a fost internat de urgenţă vineri, într-o stare gravă, după ce s-a plâns încă de joi că se simţea rău. A fost chemată o ambulanţă la el acasă, iar ulterior a fost transferat cu o escortă a poliţiei la alt spital.
Pe reţelele de socializare apăruse informaţia că Ferguson a intrat în comă indusă, după o hemoragie craniană.
- Arnold Schwarzenegger se simte bine, însă nu grozav, după operaţia pe cord deschis
- INCREDIBIL! O femeie a cheluit mai mult de 50.000 de dolari pentru a arăta ca un personaj din DESENELE ANIMATE (GALERIE FOTO)
- Până la lacrimi. Povestea copilului care a primit 5 organe într-o singură operație de transplant