Studenţi fără vacanţă: Unii tineri aleg să muncească vara pentru a câştiga un ban
Vacanța de vară încă nu a început, dar elevii și studenții sunt deja în căutarea unui loc de muncă sezonier. Dacă unii așteaptă lunile de vară doar ca să se distreze, alții preferă să lucreze.
Tinerii aleg să muncească chelneri, agenţi comerciali, operatori de sondaje, animatori sau în domeniul marketingului.
Anghelina Terentiev are 19 ani și este elevă în anul patru la Colegiul Național de Comerț. Tânăra spune că deja de doi ani lucrează ca animatoare la evenimente.
”Îmi pare rău de cei care stau acasă și stau pe spatele părinților, asta nu e bine. Eu cred că ei ar trebuie să se gândească de pe acum, de când sunt studenți, la lucru”, a sus studenta Anghelina Terentiev.
La doar 21 de ani, Xenia Baturina a ajuns să fie administratorul unui local din Capitală. Învaţă la Facultatea de Bussines și Administrare și reușește să îmbine studiile cu munca. Tânăra spune că lucrează încă din liceu și că doar așa a învățat să devină mai responsabilă.
” Eu îmi pot permite să învăț și să lucrez în același timp. Mi-am ales o facultate la care contractul este scump și aș vrea să-l pot plăti singură, fără ajutorul părinților”, a spus studenta Xenia Baturina.
Angajatorii susţin că în această perioadă au foarte multe solicitări din partea studenților.
”Suntem deschiși pentru studenți, așa că încercăm să-i ademenim cu un salariu cât mai acceptabil pentru noi și mai interesant pentru ei. Le oferim și un grafic de lucru destul de flexibil”, a spus angajatorul Ana Gudumac.
”Cele mai solicitate la moment sunt anunțurile în domeniul restaurantelor, anume ca chelner, hostes și în call centre”, a spus agentul de recrutare a forței de muncă, Vladimir Badan.
Studenții spun că jobul sezonier este la mare căutare în această perioadă, dar mulţi dintre ei şi-ar dori un loc de muncă pe specialitatea lor.
” Încerc să găsesc ceva legat de specialitatea mea, dar e cam complicat.”
” Aş vrea să găsesc ceva pe specialitate, dar ceea ce studiez eu este cam greu să îmbin cu munca.”
” Pot să combin studiile cu munca. Așa faci și practică, și lucrezi, mai faci și un ban.”
Salariile tinerilor cu joburi sezoniere variază între 2.000 și 4.000 de lei pe lună.
- Bursele studenţilor vor fi majorate. Câţi bani vor primi, în funcţie de gradul bursei
- Andrian Candu a rămas impresionat de inteligenţa unei studente şi a cerut de la profesori să o scutească de la un examen
- Cei mai buni 50 studenţi din Moldova au primit burse de merit în valoare de 12.000 de lei
- Destinaţii pentru vacanţa de vară. Turcia, Bulgaria şi Grecia, în topul preferinţelor turiştilor moldoveni