Gina Haspel, candidata aleasă de preşedintele Donald Trump, ar fi vrut să renunţe la conducerea CIA. Care este motivul
FOTO: republika.co.id
Gina Haspel, candidata aleasă de preşedintele Donald Trump pentru a conduce CIA, s-a oferit să renunţe la acest post de teamă că un controversat program de interogare îi va păta reputaţia şi pe cea a Agenţiei Centrale de Informaţii a Statelor Unite, scrie agerpres.ro.
Doi înalţi responsabili ai administraţiei americane sub acoperirea anonimatului au confirmat această informaţie publicată iniţial de jurnalul The Washington Post.
Numirea lui Gina Haspel ca prima femeie director al CIA urmează să fie aprobată miercuri de Senat, dar ea a fost chemată vineri la Casa Albă şi chestionată în legătură cu controversatele tehnici de interogare ale CIA.
Gina Haspel a condus în anul 2002, pe vremea fostului preşedinte republican George W. Bush, o închisoare secretă a CIA în Thailanda, ce purta numele de cod 'Ochiul Pisicii' (Cat's Eye). Doi membri ai reţelei teroriste al-Qaida ar fi fost supuşi acolo simulării înecului (waterboarding) şi altor tehnici de interogatoriu şi de tortură pentru care a devenit renumită închisoarea CIA de la Guantanamo. Trei ani mai târziu, tot sub administraţia Bush, Gina Haspel ar fi participat la îndeplinirea ordinului de distrugere a înregistrărilor video cu scenele de waterboarding.
Întâlnirea de la Casa Albă a fost urmată de un interviu de mai multe ore la sediul CIA, în special cu directorul pentru probleme legislative al administraţiei, Marc Short, şi cu purtătoarea de cuvânt a executivului, Sarah Sanders.
Ulterior, preşedintele Donald Trump a telefonat echipei sale pentru a anunţa că menţine numirea lui Gina Haspel. Sâmbătă, ea ar fi acceptat să rămână în funcţie.